La Crucea de Piatră a izbucnit un nou scandal cu acelaşi motiv, aţâţat de aceeaşi persoană. Fiind fii duhovniceşti ai Bisericii Ortodxe Române, redactorii publicaţiei GIURGIUVEANUL consideră că dreptatea este doar de partea autorităţilor bisericeşti. Canonul 55 apostolic îi îndeamnă pe clerici „să nu-i ocărască, să nu-i defaime sau să-i vorbească de rău pe episcopi, căci altfel vor fi supuşi caterisirii”. Aşadar, ce cuvânt poate avea un cleric supus caterisirii? „Cei ce hulesc şi defăimează nu se pot bucura de respect din partea comunităţii, întrucât ei înşişi nu respectă pe cei ce le sunt superiori. Astfel, clericii care se poartă cu răutate şi clevetire nu se mai pot păstra pe calea dreptăţii, compromiţând propria demnitate şi ca urmare Biserica aplică pedepsele canonice cuvenite”.

„Cu regret constatăm că anumite persoane, sub umbrela anonimatului, încearcă să discrediteze ierarhia bisericească. Formulările jignitoare şi defăimătoare la adresa Episcopului Giurgiului nu rezolvă o incapacitate de exprimare a unei stări de fapt, ci denotă lipsa deontologiei profesionale şi reaua credinţă a autorului care, de altfel, nu este la prima abatere de acest fel şi care diseminează către public informaţii neveridice şi incorecte. De aceea, pentru o informare corectă, precizăm faptul că Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie (Valentin Meleacă) a fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc în demnitatea de Episcop al Giurgiului, fiind recunoscut şi de către autorităţile de stat ale ţării şi de Preşedintele României, prin Decretul prezidenţial Nr. 195/22 februarie 2006, fiind învestit în această demnitate de către vrednicul de pomenire Părintele Patriarh Teoctist, la 9 aprilie 2006, în Catedrala Episcopală din Giurgiu, potrivit Gramatei Mitropolitane nr. 151 din 7 aprilie 2006.

Constatăm, de asemenea, cu surprindere, lipsa cunoaşterii termenilor istorici şi folosirea acestora în mod tendenţios, în încercarea disperată de a oferi un caracter senzaţional unor ştiri lipsite de adevăr. În acest caz, nu asistăm la o „cruciadă", împotriva unor necreştini sau a unei comunităţi care a cucerit unul dintre locurile sfinte ale Bisericii, ci la comportamentul unor persoane cu atitudini refractare, nevinovate, care nu au de-a face cu viaţa Bisericii, dar care riscă să se constituie într-o sectă, toate acestea fiind întreţinute în mod direct sau prin atitudine tacită de Constantin Valeriu Laurenţiu.

Referitor la situaţia creată la Crucea de Piatră, în ziua de 22 ianuarie, 2012, Episcopia Giurgiului aduce următoarele lămuriri:

Ca urmare a hotărârii Permanenţei Consiliului Eparhial, în data de 22 ianuarie a.c., o delegaţie a Episcopiei Giurgiului s-a deplasat la biserica din localitatea Crucea de Piatră pentru a săvârşi Sfânta Liturghie şi nu pentru a instala un nou preot paroh, aşa cum greşit s-a prezentat în toate ştirile. Din păcate, săvârşirea Sfintei Liturghii nu a fost posibilă din cauza faptului că un grup de persoane recalcitrante a împiedicat accesul preoţilor în locaşul de cult, încălcând astfel art. 13, alin. 3 din Legea 489/2006, privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, care prevede că „împiedicarea sau tulburarea libertăţii de exercitare a unei activităţi religioase care se desfăşoară potrivit legii, se pedepseşte conform legilor penale".

Naivi şi neancoraţi în dreapta credinţă, lipsiţi de modelul preotului fidel şi ascultător Bisericii, aceste persoane dau crezare nelimitată unui cleric neascultător, care îşi atribuie calităţi de „tămăduitor" şi „făcător de minuni" şi care, prin mijloace şi practici neortodoxe, i-a atras în jurul lui, amăgindu-i până într-acolo încât să considere chiar şi recăsătorirea preotului - neîngăduită de către Sfintele Canoane - , o dorinţă „nevinovată", după o căsătorie anterioară şi după o legătură extraconjugală din care a rezultat chiar o fiică.

Constantin Valeriu Laurenţiu ignoră total legislaţia bisericească, sfidând chiar şi legislaţia civilă prin refuzul de a elibera biserica şi casa parohială, pe care le administrează ca şi cum ar fi proprietăţi private, împiedicând chiar, în repetate rânduri, accesul autorităţilor bisericeşti în locaşul de cult care, potrivit Legii cultelor 489/2006, este bun sacru şi care ca toate bunurile sfinte aparţin Episcopiei Giurgiului.

În încercarea disperată de a rămâne la biserica de la Crucea de Piatră ca preot slujitor, fără asumarea greşelilor sau fără o atitudine de pocăinţă, Constantin Valeriu Laurenţiu apelează în continuare la unele persoane apropiate, din diferite domenii, încercând constant să intimideze şi să exercite anumite presiuni prin trimiterea unor scrisori anonime clerului din eparhie, care defaimă episcopul şi autorităţile bisericeşti. Asistăm, prin urmare, la o totală lipsă de responsabilitate a unor jurnalişti care, prin articole „la comandă", iau apărarea unei persoane certate cu disciplina clericală, care doreşte să ascundă adevăratele motive pentru care a ajuns în situaţia nedorită, de a fi depus din treapta sfântă a preoţiei.

Menţionăm că judecarea cauzei disciplinare a preotului Constantin Valeriu Laurenţiu de la Crucea de Piatra - Călugăreni, s-a făcut de către instanţele de judecată bisericeşti îndreptăţite, în urma analizării probelor din dosar, la care susnumitul - a avut posibilitatea să se apere -, fiindu-i aplicată pedeapsa depunerii din treapta preoţiei. Ca şi în cazul judecăţii civile, Constantin Valeriu Laurenţiu s-a folosit de dreptul de recurs la instanţa bisericească superioară a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei care, în Şedinţa din data de 12 iulie 2011, a analizat cererea de recurs, considerându-o neîntemeiată şi lipsită de probe, drept pentru care, a declarat ca definitivă şi executorie pedeapsa aplicată de Consistoriul Eparhial al Episcopiei Giurgiului. De aceea, încă o dată, Episcopia Giurgiului îndeamnă la îndreptare şi pocăinţă pe fostul slujitor de la Crucea de Piatră ca şi pe cei ce se pretind a fi credincioşi, iar jurnaliştilor care au redactat aceste articolele, le recomandă să nu mai încurajeze persoanele certate cu moralitatea şi cu disciplina bisericească în tendinţele lor schismatice, ci să se ocupe de tratarea adevăratelor problemelor care chinuie atât de mult societatea românească: lipsa locurilor de muncă, sărăcia, problema copiilor orfani sau a bătrânilor fără adăpost etc.