Astăzi o sărbătorim pe Sf. Filofteia. A fost ucisă de propriul tată pentru că îi iubea pe săraci
Biserica Ortodoxă Română o cinstește pe Sfânta Muceniță Filofteia luni, 7 decembrie. Sfânta Filofteia a trăit în secolul al XIII, în cetatea Târnovo, din Bulgaria.
I s-a dat din botez numele „Filofteia“, care în greceşte înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu“, lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pămînteşti.
De la mama sa a deprins dragostea de Dumnezeu şi de aproape, faptele de milostenie, rugăciunile, postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. După moartea mamei sale, tatăl s-a recăsătorit, iar mama vitregă nu o iubea, pornindu-se cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie. În acelaşi timp, căuta să îl întărâte şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Între altele, de multe ori când ducea mâncare tatălui ei la câmp, o parte din ea o dădea unor oameni săraci. Într-una din zile, pe când avea 12 ani, acesta a urmărit-o ca să vadă ce face cu mâncarea pe care trebuia să i-o aducă la câmp. Încredinţându-se că o dădea celor lipsiţi, s-a înfuriat atât de tare, încât a scos securea pe care o purta la brâu şi a aruncat-o asupra fetei. A rănit-o grav la un picior, încât după puţină vreme aceasta şi-a dat sufletul. Înspăimântat de uciderea propriei sale copile, a încercat să-i ridice trupul spre a-l înmormânta, dar n-a putut să-l ridice şi a cerut ajutorul arhiepiscopului cetăţii Târnovo. Sfinţii slujitori au început să spună numele unor oraşe, biserici şi mănăstiri spre a vedea dacă nu se uşurează trupul sfintei, la rostirea vreunuia din ele. Când s-a rostit numele oraşului Curtea de Argeş, deodată trupul s-a uşurat şi a putut să fie ridicat. Din 1517, când Neagoe Basarab a ctitorit mănăstirea Curtea de Argeș, trupul Sfintei Filofteia a fost mutat acolo, unde a rămas până în zilele noastre.
Sfânta Filofteia a devenit o adevărată ocrotitoare a Ţării Româneşti. De moaştele sale sunt legate multe minuni, iar atunci când este secetă, se fac rugăciuni la Sf. Muceniţă, care este aducătoare de ploaie.