Crimă! Un fost deţinut, recent eliberat din Penitenciar, şi-a omorât cu sânge rece consăteanul!
S-a întâmplat sâmbătă seara, 2 decembrie 2017, la Cetatea, comuna Frăteşti.
Pe fondul unor neînţelegeri, un giurgiuvean a scos cuţitul şi i-a aplicat câteva lovituri unui consătean. Din nefericire, leziunile provocate victimei au fost grave, incompatibile cu viaţă. Mărul discordiei l-ar fi constituit, potrivit martorilor, o pungă de cafea!
Bărbatul suspect de omor, fusese eliberat de circa o lună din Penitenciar unde ispăşea o pedeapsă pentru tentativă de omor.
Ca urmare a probatoriului administrat in cadrul dosarului penal intocmit, procurorul criminalist a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de învinuit, sub aspectul comiterii infracţiunii de omor şi reţinerea acestuia pentru o durată de 24 de ore.
Acesta a fost prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, care a fost admisă de magistraţi.
În prezent, suspectul execută un mandat de arestare preventivă de 30 de zile în arestul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Giurgiu și probabil acolo va rămâne până la trimiterea în judecată.