Get Adobe Flash player


GIURGIU. Sute de dosare de ajutoare sociale, suspendate pentru neplata taxelor locale

Dosare suspendatePeste 10.600 de persoane din întreaga ţară au rămas fără venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei sau indemnizaţia pentru creşterea copilului, prestaţiile fiind suspendate din cauza neachitării taxelor şi impozitelor locale. Sute de plăţi au fost suspendate şi în judeţul Giurgiu, în special dosare de alocaţii pentru sprijinirea familiei şi pentru acordarea venitului minim garantat.

Potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, 10.668 de dosare au fost suspendate din plată ca urmare a neachitării de către beneficiari a impozitelor şi taxelor locale. Din cele 10.668 de plăţi suspendate, cele mai multe sunt alocaţii pentru sprijinirea familiei (4.486 de cazuri din totalul de 281.000 de beneficiari). Din datele centralizate rezultă că au mai fost suspendate 3.369 de dosare pentru acordarea venitului minim garantat, din 221.000 înregistrate în total, şi 2.813 de indemnizaţii pentru creşterea copilului, dintr-un total de 144.000.

Judeţele în care s-au înregistrat cele mai multe cazuri de suspendare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt: Suceava (246), Dolj (208), Constanţa (136) şi în Bucureşti (898). Cele mai multe dosare pentru acordarea alocaţiei pentru sprijinirea familiei au fost suspendate în Mureş (582), Iaşi (380), Satu-Mare (293), Dolj (247), Vaslui (204), Buzău (176), Giurgiu (157), Botoşani (142), Sibiu (141), Suceava (127), Vrancea şi Călăraşi (câte 122).

Judeţele în care se înregistrează cele mai multe persoane care au rămas fără venitul minim garantat din cauză că nu şi-au achitat taxele şi impozitele locale, sunt: Mureş (398),Călăraşi (347), Dolj (307),Vrancea (158), Iaşi (155), Buzău (153), Dâmboviţa (143), Covasna (120), Brăila (118), Teleorman (105) şi Giurgiu (104).

Acordarea beneficiilor de asistenţă socială, condiţionată de plata taxelor locale

Legea asistenţei sociale nr. 292/2011 reglementează, la articolul 9, alineatul 9, condiţionarea acordării beneficiilor de asistenţă socială şi de achitarea obligaţiilor de plată faţă de bugetul local.”Beneficiile de asistenţă socială finanţate din bugetul de stat şi, după caz, din bugetele locale se acordă sub rezerva achitării de către beneficiar a obligaţiilor de plată faţă de bugetul local”, se arată în articolul menţionat.În actele normative subsecvente, această obligaţie a fost reglementată ţinând cont de specificul şi natura beneficiilor de asistenţă socială şi se aplică doar în cazul ajutorului social (VMG), a alocaţiei pentru susţinerea familiei (ASF) şi al indemnizaţiei pentru creşterea copilului (ICC).

Totodată, deşi „obligaţiile de plată faţă de bugetul local” reprezintă impozite şi taxe, amenzi şi alte penalităţi, legislaţia subsecventă face referire doar la impozitul pe clădiri şi terenuri şi taxa asupra mijloacelor de transport, numai în cazul în care aceste bunuri sunt în proprietatea beneficiarului dreptului.De asemenea, există o perioadă de graţie de 60 zile în care se pot plăti aceste datorii către bugetele locale, timp în care beneficiarul primeşte prestaţia socială, urmând ca după această perioadă să se procedeze la suspendarea dreptului.

Marcela Petcu

Comentariile voastre sunt încurajate şi deschise. Injuriile, insultele, calomniile sau orice tip de comentariu agresiv sau neargumentat vor fi eliminate.
De acelaşi tratament vor avea parte şi atacurile personale asupra altor cititori, sau asupra persoanelor publice ori asupra autorilor materialelor.
Vă mulţumim pentru înţelegere.

One Response to GIURGIU. Sute de dosare de ajutoare sociale, suspendate pentru neplata taxelor locale

  • Andrei says:

    Atat stie conducerea, sa colecteze taxele, dar ce se intampla cu banii luati din acestea nimeni nu stie :-?