Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Ruinele Cetăţii Giurgiu vor putea fi salvate şi integrate în circuitul turistic

DSC02628Ruinele cetăţii medievale din Giurgiu au fost scoase la lumină de arheologi, dar de ani buni ele nu au fost puse în valoare şi nici nu s-a găsit o soluţie pentru conservarea şi reabilitarea lor. Acum, autorităţile locale, împreună cu renumiţi arhitecţi şi arheologi caută soluţii pentru expunerea în văzul lumii şi pentru punerea în valoare a acestor vestigii istorice, lăsate de izbelişte şi supuse degradării.

Municipalitatea încearcă să găsească cele mai bune soluţii pentru conservarea şi restaurarea vestigiilor din zona Cetate. Astfel că, în aceste zile, în Giurgiu se desfăşoară un un workshop internațional, la care participă arhitecți, urbaniști, arheologi, istorici, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale. Printre invitaţii evenimentului se află prof. arh. Javier de Cardenas y Chavarri și Santos Garcia Alvarez, reprezentanți ai Școlii Tehnice Superioare de Arhitectură din Madrid, Daniel Sirvent – Universitatea Alicante, Ignacio Gil Crespo – Universitatea Alfonso X El Sabio, conf. dr. arh. Tiberiu Florescu – decanul Facultății de Urbanism „Ion Mincu”  Bucureşti, prof. dr. arh. Sorin Vasilescu- UAUIM, arh.lt. col. Dan Căpățână, Ionel Cândea – directorul Muzeului Brăila, dar şi muzeograful Emil Păunescu – directorul adjunct al Muzeului Teohari Antonescu.

Specialiştii îşi propun să vitalizeze zona Cetatea Giurgiu prin conservarea, restaurarea parțială a cetății, punerea în valoare a acesteia și integrarea în țesutul urban al orașului. De asemenea, se vor identifica  modalităţi de intervenţie în vederea stopării procesului distrugerii ireversibile a elementelor de patrimoniu, intervenţii ce vor permite demararea unor lucrări de conservare și restaurare.

Şcoala de vară, ediția a II-a, se desfăşoară în perioada 14-21 iulie 2014, iar discuţiile se vor axa pe propuneri privind dotările necesare pentru refuncționalizarea cetății și integrarea ei într-un circuit turistic, precum și pe adoptarea unei strategii de promovare și identitate vizuală. Autorităţile locale consideră că, prin restaurarea acestor vestigii istorice şi repunerea lor în circuitul turistic, ar putea fi dezvoltat turismul cultural şi atrase fonduri importante la bugetul local.

Marcela Petcu 

3 Responses to Ruinele Cetăţii Giurgiu vor putea fi salvate şi integrate în circuitul turistic

    Advertisement

    Arhive