16 tone de deșeuri din sticlă, oprite în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse
Poliţiştii de frontieră români și bulgari alături de reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui mijloc de transport, nereguli privind transferul a aproximativ 16 tone de deșeuri.
În data de 25.05.2024, în jurul orei 12:30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu-Ruse, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară un cetățean român, în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, care transporta deșeuri din sticlă, de la o societate din Grecia pentru o societate din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Giurgiu.
Astfel, în cadrul verificărilor, s-a stabilit că în ansamblul rutier se află cantitatea totală de 16.000 kilograme deșeuri din sticlă.
Procedând la verificarea documentelor de însoțire s-a constatat faptul că transportul nu îndeplinea condițiile de intrare în țară, motiv pentru care autorităţile competente nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.