17.000 de copii vulnerabili vor primi „Punguța cu două cărți” din partea Asociației OvidiuRo, cu sprijinul Kaufland România
Asociația OvidiuRo și Kaufland România lansează astăzi cea de-a doua ediție a proiectului „Punguța cu două cărți”, care încurajează lectura începând din primele luni de viață. Obiectivul este ca și copiii din familii defavorizate să beneficieze de stimulare cognitivă încă de la vârste fragede și să aibă, astfel, un start bun în viață.
La fel ca în anul anterior, proiectul va fi implementat la nivel național în cele mai sărace comunități rurale și urbane, acolo unde ambasadori ai lecturii își doresc să susțină proiectul pe bază de voluntariat. Astfel, 17.000 de copii de 0-3 ani din familii defavorizate vor primi pentru acasă câte o punguță cu două cărți ilustrate, adecvate vârstei lor, iar părinții vor fi informați despre importanța educației timpurii, a frecventării grădiniței de către copii și a cititului alături de aceștia. 1.700 de ambasadori ai lecturii vor participa la sesiunile de formare centrate pe literație oferite de OvidiuRo și vor primi cărți pe care să le folosească în activitățile de lectură pe care le vor organiza pentru aceștia.
„Este foarte important să le citim copiilor, încă din primii ani de viață, beneficiile cititului pentru cei mici fiind numeroase, cu efecte importante asupra capacității lor de învățare de mai târziu. Din cărți, copiii învață de trei ori mai multe cuvinte decât dintr-o conversație, de aceea ne dorim să le oferim și să le citim cât mai multe cărți. Suntem onorați și bucuroși să lansăm, pentru al doilea an consecutiv, acest proiect care vine în sprijinul copiilor din comunitățile defavorizate. Fiecare copil merită o poveste și fiecare părinte merită să știe cât este de importantă lectura pentru copilul său”, a declarat Patricia Pușchilă, Director operațional Asociația OvidiuRo.
Prin implicarea civică activă, atât a companiilor cât și a organizațiilor neguvernamentale, copiii din medii defavorizate primesc șanse reale pentru un viitor mai bun, în care pot rupe cercul sărăciei, iar educația are un rol primordial.
„Ne bucurăm să derulăm proiectul <<Punguța cu două cărți>> împreună cu Asociația OvidiuRo. Noi salutăm inițiativele educaționale, în special dacă au o abordare integrată și cât mai timpurie. Cititul zi de zi, începând din primele luni de viață, ajută la dezvoltarea intelectului, imaginației, a memoriei și pune bazele unui vocabular bogat”, a declarat Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.
Despre Asociația OvidiuRo
Misiunea Asociației OvidiuRo este ca fiecare copil care provine dintr-o familie din mediu defavorizat să beneficieze de educație timpurie de calitate și să devină, astfel, un membru activ al societății românești. Eficacitatea programului pilot Fiecare Copil în Grădiniță, desfășurat de asociație în intervalul 2010-2015, a determinat Parlamentul României să transforme mecanismul central al acestuia în program național, prin Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.
OvidiuRo mobilizează resurse publice și private pentru a asigura educație preșcolară de calitate pentru copiii din familii defavorizate din România, prin materiale educaționale de cea mai bună calitate și formarea profesorilor și părinților pentru a valorifica aceste resurse.
De la înființare până în prezent, beneficiarii direcți ai OvidiuRo au fost 67.000 de copii preșcolari și 9.000 de profesori ce au participat la programe de formare centrate pe literație. Beneficiarii indirecți au fost 21.500 de părinți, 100.000 de frați și surori ai copiilor ce au participat în programele OvidiuRo, precum și mii de profesori, colegi ai celor implicați direct în programele asociației. Peste 225.000 de cărți au fost dăruite și citite copiilor, aprinzându-le curiozitatea și dorința de cunoaștere.
Despre Kaufland Romania
Kaufland România se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.300 de magazine în 8 țări, 132.000 de angajați și o rețea de 141 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro