Astăzi, comemorăm 25 de ani de la Revoluţia din ’89, eveniment care a schimbat radical evoluţia României, poporul scăpând atunci de comunism. Preţul democraţiei a fost de 1.104 morţi şi 3.321 răniţi. La Giurgiu, în timpul manifestaţiilor de protest, şase oameni au fost ucişi iar 15 răniţi. În perioada 16 – 25 decembrie, s-au succedat o serie de proteste, lupte de stradă şi demonstraţii.

Revoluţia din 1989 a început cu evenimente de stradă la Timişoara, pe 16 decembrie. Aici a izbucnit un protest după ce guvernul a încercat să-l evacueze din locuinţa de serviciu pe pastorul Laszlo Tokes, cel care criticase regimul ceauşist în presa internaţională. Mulţimea de manifestanţi a încercat să incendieze clădirea Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român iar pentru a-i împrăştia, Securitatea a folosit gaze lacrimogene şi jeturi de apă, mai mulţi dintre cei prezenţi fiind arestaţi. A doua zi, protestele au continuat, timişorenii reuşind să intre în clădirea PCR. Au aruncat pe geam tablourile cu Nicolae Ceauşescu, cărţile preşedintelui şi broşurile de propagandă comunistă. Armata a fost scoasă în stradă, pentru a restabili ordinea, dar militarii au eşuat. În timpul protestelor din oraşul de pe Bega, s-a auzit pentru prima dată sloganul „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!“. Pe 18 decembrie, Ceauşescu pleacă în Iran, nu înainte de a-şi convoca oamenii de încredre din PCR, pentru a afla care este situaţia la Timişoara. Se întoarce pe 20 decembrie, timp în care tensiunile au continuat, şi zeci de persoane au umplut morga Judeţeanului de la Timişoara. Între timp, trenuri încărcate cu muncitori din alte zone ale ţării s-au îndreptat către Timişoara, unde s-au alăturat manifestanţilor. Nicolae Ceauşescu apare la televizor, ţinând un discurs în care îndeamnă la calm şi-i numeşte pe protestatari „duşmani ai revoluţiei socialiste“. Cuvântarea, însă, nu a făcut altceva decît să aţâţe şi mai multe populaţia, sătulă de regimul ceauşist.

Pe 21 decembrie, protestele s-au extins şi în alte oraşe din ţară. În aceeaşi zi, Ceauşescu le-a vorbit, de la balconul Comitetului Central, cetăţenilor aduşi cu forţa pentru a-l aclama pe „conducătorul iubit“. În timpul discursului preşedintelui, s-a produs inevitabilul, dinspre mulţime făcîndu-se auzită  rumoarea pînă la balcon. S-a creat un moment de panică, iar oamenii au fugit, aruncînd pe jos steagurile şi pancartele cu lozinci ceauşiste. Câteva ore mai tîrziu, în Bucureşti, protestatarii scandau „Jos cu dictatorul!“. În cursul nopţii, au fost scoase tancurile în stradă, cetăţenii neînarmaţi fiind prinşi între forţele de ordine. Mulţi şi-au găsit sfârşitul, în timpul luptelor de stradă. S-a tras în mulţime, de pe mai multe clădiri din centrul Bucureştiului, dar şi în alte oraşe. În cele din urmă, Armata a trecut de partea populaţiei. În noaptea de 21 spre 22 decembrie, generalul Vasile Milea a murit, acesta fiind pe atunci ministrul Apărării. Chiar şi astăzi există controverse cu privire la moartea sa, oficial spunându-se că s-a sinucis, neoficial, că a fost omorât, fiind împuşcat.

Revoluţia la Giurgiu

Potrivit Adevărul, la Giurgiu, şase oameni au murit călcaţi de o maşină de lapte condusă de un şofer beat. 15 persoane au fost rănite în acel accident. Au fost ucişi de maşina de lapte – Ion Cimpoieru, 38 de ani, tractorist – Adina Vasile, 15 ani, elevă în clasa a IX-a – Iulian Manole, 23 de ani, fotbalist – Gheorghe Văduva, 42 de ani, zidar – Traian Enache, 61 de ani, pensionar – Teodor Cociş, 20 de ani, şofer.

Iată filmul tragediei relatate de Adevărul „23 decembrie 1989, ora 19.00. În centrul oraşului Giurgiu, localnicii răguşiseră de bucurie. Cântau chiar şi „Olé, olé, Ceauşescu nu mai e!”. Şi se pregăteau să facă şi ei ceva serios pentru naţiune şi pentru istorie, aşa cum sunau şi chemările de la televizor: să meargă la Bucureşti să apere Revoluţia. Strânşi pe Calea Bucureşti, între Biserică şi unităţile militare, giurgiuvenii dădeau buzna să urce într-o autoşa pe care o antamaseră să-i transporte în Capitală. Erau mulţi, ­căci ­curtea bisericii era plină (cu toţii aşteptau să coboare un terorist care, se zicea, îşi făcuse cuib în turla Bisericii. Armata chiar a tras în turlă, dar nimic). Şi strada era plină, şi autoşaua aproape se umpluse şi ea. Toţi – să plece la Bucureşti. În această hărmălaie se vede în depărtare o autocisternă de lapte mergând în zig-zag. Zîmbrea, vesel, strunea cu greu maşina, căci nivelul alcoolemiei ajunsese la 1,85 la mie şi începea să se lase ceaţa. Deci strunea maşina greu, dar hotărât. În apropierea Bisericii Eroilor, maşina de lapte a lui Zîmbrea loveşte autoşaua în care se aflau manifestanţii pregătiţi să plece la Bucureşti. Din acroşajul cu autoşaua revoluţionarilor, maşina de lapte ricoşează în stradă, apoi Zîmbrea, derutat, virează brusc stânga şi intră într-o mulţime de manifestanţi. În viteză, cisterna urcă două trepte din faţa bisericii şi se opreşte în zidul lăcaşului sfânt. Patru oameni mor pe loc striviţi, doi decedează la spital, iar 15 sunt grav răniţi. 1,85 la mie era alcoolemia şoferului Ion Zîmbrea în momentul producerii accidentului”.

Marcela Petcu