EXCLUSIV! 7.000 de kilometri pe bicicletă, cu căţeluşul Bounty şi caiacul! Suedeza Lina Hallebratt a ajuns astăzi la Giurgiu! (FOTO)
Suedeza Lina Hallebratt (32 de ani) şi căţeluşul Bounty au trecut astăzi, cu bicicleta şi caiacul anexat la „remorcă”, prin Giurgiu, în periplul ei… spre Istanbul.
Lina a plecat din Stockholm și punctul final al aventurii ei va fi Istanbul, adică aproximativ 7.000 km.
„De la Istanbul, Bounty și cu mine vom călători pe coasta de nord a Mediteranei, până în Franța, și apoi, de-a lungul râurilor și canalelor prin Europa, înapoi în Suedia. Este o călătorie de încă 1.000 km. Voi călători un an sau poate mai mult. Sper să am o experienţă frumoasă şi interesantă, pe traseul meu, în magnifica natură! Ca și în călătoriile lungi anterioare, îmi doresc ca experiența naturii și întâlnirile cu alte persoane să fie ceva de neuitat”, ne-a declarat Lina Hallebratt.
În această noapte, Lina va poposi la Casa Comana.