Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu: Două programe de formare profesională vor începe în luna mai 2024, la nivelul județului Giurgiu
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Giurgiu va organiza în luna mai 2024, un curs de calificare profesională în meseria de manichiurist și un curs de specializare în meseria de machior la care vor fi înscrise 28 de persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite.
La aceste programe de formare profesională pot participa șomerii care au absolvit învățământul obligatoriu general și sunt organizate, în mod gratuit, pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu (şomeri indemnizaţi şi neindemnizaţi).
Programele de formare contribuie la creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale ale persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, în scopul asigurării mobilităţi şi reintegrării pe piaţa muncii.
Înscrierea la cursurile de calificare/recalificare/specialiazare se face pe baza recomandării emise de compartimentul de informare şi consiliere privind cariera/serviciul mediere, în baza unei cereri însoţite de o serie de documente.
Informaţii privind înscrierile la cursurile de formare profesională se obţin la sediul AJOFM Giurgiu din municipiul Giurgiu, strada Bucureşti, bl. 202/5D , mezanin – camera 16, telefon 0246/230613.
BIROUL DE PRESA AL AJOFM GIURGIU