Aţi mai văzut aşa ceva: parcare sau trecere de pietoni?
Că locurile de parcare sunt insuficiente în zona Pieţei Centrale cât să satisfacă cererea tuturor posesorilor de autoturisme, nu este nicio exagerare şi nicio noutate.
Totuşi, de la asta şi până la a marca locuri de parcare chiar pe trecerea de pietoni este de-a dreptul o exagerare, ca să nu mai vorbim de încălcarea voită a regulilor de circulaţie. Este vorba de trecerea de pietoni de la BCR, acolo unde au fost delimitate şi locuri de parcare, aşa că pietonilor nu le rămâne de altceva de făcut decât să circule pe jumătate din trecerea de pietoni. Greşeala, voită sau nu, aparţine celor care au realizat marcajele rutiere din Piaţa Centrală, unde au fost amenajate noi locuri de parcare. Dar, se pare că, în zelul lor de a crea locuri suplimentare de parcare, cei de la marcaje au uitat şi de alţi participanţi la trafic, adică de pietoni.
Aşa că, aviz celor care trebuie să traverseze strada, care vor fi nevoiţi să se strecoare printre maşinile parcate chiar pe trecere….