ISU. Un incendiu violent a izbucnit astăzi, în jurul prânzului, pe strada Griviței, în municipiul Giurgiu
Un incendiu violent a izbucnit astăzi, în jurul prânzului, pe strada Griviței din municipiul Giurgiu. Flăcările au cuprins acoperișul unei case și s-au extins rapid la locuința vecină, construită foarte aproape, potrivit ISU Giurgiu.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD.
Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta în pod și la nivelul acoperișurilor. La primul proprietar, au ars astereala și grinzile pe o suprafață de aproximativ 12 mp și s-au deteriorat tavanul, pereții și mobilierul dintr-o cameră. La cel de-al doilea proprietar, au ars acoperișul casei pe o suprafață de circa 80 mp. S-au deteriorat tavanele și pereții camerelor, mobilier și materiale textile.
Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza mijlocului de încălzire nesupravegheat sau supraîncălzit.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu care poate apărea pe timpul exploatării sobelor, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
– nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
– nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
– în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
– nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
– amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
– nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
– stingeţi focul înainte de a părăsi locuinţa și nu adormiţi cu focul aprins în sobă;
– depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat. Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și din aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Lasă un răspuns