Președintele CJ, Toma Petcu, l-a revocat din funcție pe managerul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu
Astăzi, 26 martie 2025, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean Giurgiu, președintele Toma Petcu a anunțat revocarea din funcție a managerului Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu. Acesta ocupa postul din anul 2021, iar contractul său de management a fost încetat cu efect imediat.
Decizia a fost motivată de mai multe nereguli constatate în activitatea sa, printre care:
– Lipsa unui curs obligatoriu de perfecționare în management sanitar;
– Neavizarea bugetului de venituri și cheltuieli de către Consiliul de Administrație;
– Probleme privind achizițiile publice și organizarea concursurilor pentru posturile vacante;
– Neconvocarea Consiliului de Administrație pe tot parcursul anului 2024;
– Neîntocmirea unei analize privind satisfacția pacienților.
Președintele CJ, Toma Petcu, a subliniat importanța respectării prevederilor legale în conducerea instituțiilor medicale și a anunțat că se vor iniția proceduri pentru un audit al activității din perioada mandatului lui Dragoș Chivu.
De asemenea, în aproximativ o lună, Spitalul Județean de Urgență Giurgiu va fi supus unui control al Curții de Conturi, axat pe zona de achiziții.
Această schimbare survine într-un moment crucial, în care Consiliul Județean Giurgiu, sub conducerea lui Toma Petcu, a demarat proiecte majore pentru îmbunătățirea sistemului medical, inclusiv construirea unui nou Spital Județean de Urgență.
Lasă un răspuns