Marciu, revoltat. „De ce se întârzie bugetul pentru primării?”
Cristian Marciu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu, este nemulţumit de întârzierea repartizării sumelor de echilibrare către unităţile administrativ teritoriale. Acesta susţine că primăriile se află în imposibilitatea de a-şi susţine proiectele de dezvoltare locală dar şi de a finanţa studiile de fezabilitate necesare executării acestor proiecte.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean s-a arătat intrigat de faptul că se tărăgănează punerea în dezbatere a acestor sume de echilibrare, în sumă de 164 miliarde lei vechi, fapt care nu face altceva decât să afecteze activitatea primăriilor. Cristian Marciu a explicat că amânarea aprobării bugetului înseamnă amânarea tuturor investițiilor, iar primarii trebuie să stea la mâna Consiliului Județean.
„Este necesar ca unităţile administrativ-teritoriale să beneficieze de aceşti bani, pentru a-şi putea susţine finanţarea proiectelor pe care le au de executat în 2014, studii de fezabilitate şi altele. E o greşeală să nu adoptăm, într-un termen cât se poate de scurt, hotărârea de Consiliu Judeţean privind repartizarea acestor sume, astfel încât primăriile să poată beneficia de ele”, a spus Marciu.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Giurgiu crede că întârzierea adoptării acestor sume are un scop, iar aprobarea banilor către primării se va face după alegerile europarlamentare, astfel încât primarii să fie „recompensaţi” în funcţie de rezultatele obţinute pentru un anumit partid.
Marcela Petcu