Trei sinucigași într-o singură zi! Fetiţa unui poliţist s-a aruncat în gol de la etajul 3!
Nenorocire fără seamăn în această seară, în jurul orei 20.00, la Giurgiu, unde o fetiţă de doar 13 ani şi-a pus capăt zilelor, aruncându-se în gol de la etajul 3 al apartamentului în care locuia de deasupra Centrului de Afaceri „Danubius”. Deocamdată, nu se cunoaşte decât că este vorba de fiica unui poliţist de la SPIR (mascaţi), Cristian Gheorghe. Pentru moment, nu se cunosc motivele pentru care copila a ales să-şi încheie socotelile cu viaţa.
N-a mai putut fi salvată
Impactul cu solul după o căzătură de la etajul 3 a făcut inutil orice efort al medicilor de la Spitalul Judeţean, acolo unde a fost transportată în stare gravă. Din nefericire, fetiţa a decedat din cauza rănilor provocate de căzătură.
Încă doi sinucigași
Tot astăzi, 13 decembrie 2012, şi-au mai luat viaţa doi giurgiuveni: unul s-a aruncat de pe Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu iar un altul, care locuia nu departe de supermarketul Penny s-a spânzurat (foto mai jos).
Vom reveni cu amănunte.