COD GALBEN de vânt şi ninsori în judeţul Giurgiu
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare meteo COD GALBEN de vânt puternic şi ninsori, valabil în intervalul 19 decembrie, ora 2.00 – 20 decembrie, ora 20.00.
Judeţele vizate de atenţionarea meteo COD GALBEN sunt Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, sudul judeţului Prahova şi Bucureşti.
În intervalul 19 decembrie, ora 2.00 – 20 decembrie, ora 20.00, în Dobrogea, în sudul şi estul Munteniei şi în sudul Moldovei vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale ce vor depăşi 60-70 de kilometri la oră.
În aceste zone va ninge, cu precădere începând din după-amiaza zilei de miercuri, 19 decembrie, iar în judeţele Constanţa, Tulcea, Giurgiu, Ialomiţa şi Călăraşi va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
În următoarele zile vremea va fi în răcire în toate zonele, devenind geroasă în cursul nopţilor şi dimineţilor în estul şi în centrul ţării.