Un giurgiuvean a murit ca Whitney Houston. A luat medicamente în combinaţie cu alcool
Un bărbat de 46 de ani, din Podu Doamnei, comuna Clejani, şi-a încheiat socotelile cu viaţa chiar în prima zi a acestui an. Bărbatul a murit după ce a consumat alcool în combinaţie cu medicamente pentru tensiune.
Bărbatul a fost găsit decedat de cei de la Ambulanţă, care au anunţat Poliţia.
Tragedia s-a petrecut pe 1 ianuarie, în jurul orei 23.00.
Potrivit cercetărilor efectuate de oamenii legii, bărbatul era hipertensiv medicamentat, iar rudele au declarat că acesta a luat medicamente în combinaţie cu băuturi alcoolice.
Poliţiştii cred că omul a vrut să-şi curme zilele din cauza unor probleme familiale. Se pare că fiul acestuia avea unele probleme, iar bărbatul şi-ar fi dorit să-şi curme suferinţa sufletească şi să ajungă pe tărâmuri mai „liniştite”.