În anul 1926, când la Sânicolaul Mare se dezvelea o statuie a lui Mihai Eminescu, Octavian Goga, prezent la festivitate, spune, felicitând pe cei care cinsteau astfel pe marele poet: Graniţele unui stat pot fi apărate cu un batalion de oaste sau cu statuia unui poet. Cinste vouă că aţi ales poetul.

Prin timp, cititorii au descoperit că statuia unui poet – simbolic- poate fi şi pavăză iubirii lor. De aceea, spuneam acum câteva zile, suntem martorii naşterii unei tradiţii.

Auzind că la Brăila tinerii însurăţei, în amintirea nunţii lor, fac poze la statuia lui Eminescu din Grădina Mare – Brăila, nuna mare a sugerat ca însurăţeii pe care-i însoţea la altar să facă poze în Alei – Giurgiu, la statuia lui Eminescu! Sugestia a fost bine primită de nuntaşi, semn că tradiţia pe cale să se nască era …românească!

Pentru a le cinsti nunta şi pentru a argumenta că tradiţia pe cale a se naşte este românească, cităm din poezia lui EMINESCU

POETUL

Tu esti o undă, eu sunt o zare,
Eu sunt un ţărmur, tu eşti o mare,
Tu eşti o noapte, eu sunt o stea ­
Iubita mea.

IUBITA

Tu eşti o ziuă, eu sunt un soare,
Eu sunt un flutur, tu eşti o floare,
Eu sunt un templu, tu eşti un zeu ­
Iubitul meu.

Tu eşti un rege, eu sunt regină,
Eu sunt un caos, tu o lumină,
Eu sunt o arpă muiată-n vânt ­
Tu eşti un cânt.

POETUL

Tu eşti o frunte, eu sunt o stemă,
Eu sunt un geniu, tu o problemă,
Privesc în ochii-ti să te ghicesc ­
Şi te iubesc!

IUBITA

Îţi par o noapte, îţi par o taină
Muiată-n pala a umbrei haină,
Îţi par un cântec sublim încet ­
Iubit poet?

O, tot ce-i mistic, iubite barde,
În acest suflet ce ţie-ţi arde,
Nimica nu e, nimic al meu ­
E tot al tău

profesor Gheorghe Calotă