Nunta anului, la Giurgiu: Andrei Mirică şi-a dus aleasa inimii la Altar! FOTO EXCLUSIV!
Politicieni, primari, şefi de instituţii, au fost oaspeții unui eveniment notabil în viața „târgului”!
În acest week-end a avut loc un eveniment mare în viața familiei Mirică, ne referim la doamna Sanda Mirică, director la Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice şi domnul Ionel Mirică, directorul AJVPS Giurgiu: a fost ziua în care fiul lor, Andrei Mihai, a decis să-şi pună pirostriile alături de aleasa inimii sale, Andreea Iuliana. Cei doi erau cununaţi civil şi au împreună şi un copilaş, pe care l-au creştinat în această toamnă.
Cununia religioasă a avut loc la Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, în timp ce masa festivă s-a organizat la Salonul D’ Alexia de la Restaurantul “Perla” din portul Giurgiu.
Slujba Cununiei a fost oficiată de un sobor de cinci preoţi şi diaconi, acolo fiind prezente rudele și prietenii apropiați.
Părinţii spirituali ai celor doi au fost soţii Mădălina (cunoscut avocat giurgiuvean) şi Alexandru Andrei, secretar de stat, şeful OSIM.
Maşinile luxoase au făcut ca parcarea de la „Perla” să devină neîncăpătoare.
La eveniment au participat câteva sute de invitaţi printre care senatorul Niculae Bădălău, deputatul Florian Nicolae, deputatul Liliana Ciobanu, primarii Nicolae Barbu, Florin Nidelea, Marian Pătuleanu, Constantin Cărăpănceanu, Constantin Stoica, administratorul public al județului, Dumitru Beianu, administratorul public al municipiului, Emil Gabriel Vucă, directorul DRDP Bucureşti, Marian Mina, directorul „Zonei Libere” Giurgiu, Răzvan Alexandru Cuc, omul de afaceri George Cusă, sindicalistul Ion Rădoi, fost senator PSD, generalul Mincu Silvestru, alţi şefi de instituţii giurgiuvene, cunoscutul om de televiziune Ovidiu Ioaniţoaia (care este naşul naşilor cuplului).
Atmosfera a fost încinsă de formaţia fraţilor Rădulescu, Steliana Sima, Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu.
Le urăm tinerilor însurăţei Casă de Piatră, multă sănătate, fericire şi o viaţă plină de împliniri!