7.000 de suporteri la meciul dintre Astra și West Ham. Accesul pe stadion, de la 18.30
Astra Giurgiu porneşte astăzi cu prima şansă în manşa secundă cu West Ham United, din turul trei preliminar Europa League. Meciul se va desfășura în prezența a 7.000 de spectatori, începând cu ora 21. 500 de suporteri ai formației britanice sunt așteptați la această partidă, ei urmând să plece din București în jurul orei 18.
Sute de jandarmi și polițiști asigură ordinea
300 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile „Matei Basarab” Ploieşti şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, dar și 85 de polițisti, polițiști locali și lucrători de la ISU vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele Astra Giurgiu şi West Ham United. Accesul spectatorilor în incinta arenei sportive se va face începând cu ora 18.30, prin locurile special amenajate din Aleea Fabrica de Zahăr, str. Chauncey Hardy şi Aleea Plantelor. Odată cu accesul spectatorilor, traficul auto şi pietonal va fi restricţionat pe Aleea Fabrica de Zahăr şi Aleea Plantelor.
Pentru a se evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, forțele de ordine recomandă spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor, să își parcheze autoturismele în spaţii amenajate în alte zone ale municipiului și să nu lase la vedere bunuri de valoare care ar putea tenta infractorii.
Echipele probabile:
Astra: Lung jr. – Queiros, Găman, Geraldo, Morais – Takayuki, Boldrin – Enache, Teixeira, De Amorim – Budescu.Antrenor: Marius Șumudică
West Ham: Randolph – Jenkinson, Chambers, D. Henry, Page – Poyet, Nasha – Lee, Nolan, Mavila – Maiga.Antrenor: Slaven Bilic