Tulburat, neştiind ce să crezi, încerci să stabileşti tu nişte vinovaţi!  Mama fetei? Amantul de ocazie? Colectivitatea satului care, zice-se, ştia de ceea ce se întâmplă? Preotul satului? Învăţătorul? Primarul? Vecinii? Poliţia locală? Fiecare în parte şi toţi la un loc suntem VINOVAŢI!

Te-ntrebi cum de a fost posibil aşa ceva? Într-o familie de români, în mileniul II, anul 2015, luna lui gustar!

Auzi la televizor un jurnalist afirmând, de unde o şti el?!, că  familia, în sens tradiţional, ar fi pe cale de dispariţie! Auzi un interpret de muzică uşoară care, după ce se laudă cum îl caută pe el fanele, spune că nu crede în familie! Adică să dispară omului sentimentul de mamă, frate , soră, adică să dispară bucuria bunicului de a se regăsi în jocul nepoţilor? Într-o perioadă în care la mai toate televiziunile, cu o voluptate inexplicabilă, se face apologia destrămării familiei prin prezentarea tuturor divorţurilor în lumea vedetelor, într-un  timp în care ni se spune că, prin rugăciune, să implorăm pe Dumnezeu să ni se dea ploaie, nu ar fi mai bine să-L rugăm pe Cel de Sus să ne salveze CA OAMENI? Salvarea  în calea tembelizării este în EDUCAŢIE! Prin ŞCOALĂ!

Nu cumva aceasta este consecinţa degradării tot mai accentuate a învăţământului, a şcolii în general? Nu trebuie să numărăm câţi elevi olimpici avem, ci câţi copii au abandonat şcoala. Bine că s-au construit multe biserici, dar rău că, din lipsa copiilor!!!, s-au desfiinţat multe şcoli! Intreb revoltat, fără să ştiu cui să mă adresez, INCOTRO?

profesor Gheorghe Calotă