Afirmaţia noastră se bazează pe argumente solide, inclusiv de ordin economic. Nu ştim câţi dintre dumneavoastră cunosc acest amănunt însă, pe timpuri, giurgiuvenilor li se spunea, la nivel national, “bivolarii”. Acest pseudonim a fost atribuit pentru că cei mai mulţi dintre orăşeni se ocupau cu creşterea bivoliţelor. Au fost două astfel de cartiere de bivolari în Giurgiu. De ce atâtea bivolițe la Giurgiu? Pentru că ele au pătruns în România, în secolul al V-lea e.n., odată cu migraţia hunilor sau avarilor, prin sud, din Bulgaria. Chiar şi în anii ’70, la Podul Bizets încă se mai puteau zări câteva zeci de bivoliţe care erau duse la păscut în această zonă. În prezent, nu mai există nici un astfel de exemplar la Giurgiu.

Localitatea giurgiuveană Strâmba, sau Hulubeşti cum este cunoscută oficial, aparţinătoare de comuna Călugăreni, a rămas ca fiind singura aşezare din Giurgiu în care oamenii mai cresc bivoliţe, în terminologia de specialitate bubaline. Mai mult sau mai puţin cunoscut, bivoliţa nu este pretenţioasă la mâncare, roade coceanul cu totul, este mai rezistentă la boli, pentru că este un animal semisălbatic, şi trăieşte mai mult decât vaca.

Încă o menţiune: cantitatea de carnea şi laptele nu au restricţii în Uniunea Europeană, cum se întâmplă în cazul vacii.

Singura problemă pentru bivoliţe este aceea că ea creşte mai greu şi este sensibilă la frig, iarna având nevoie de un adăpost care să o ferească de intemperii. Ele trăiesc în jur de 28-30 de ani şi au o viaţă economică de circa 15 ani, în comparaţie cu vacile care trăiesc 16 ani şi au o durată de viaţă economică de aproximativ şase ani.

Ar fi totuşi un mic inconvenient: nu pot fi mulse decât de cei care le-au crescut, altfel devin violente.

Cel care vrea să-şi cumpere o bivoliţă trebuie să scoată mai mulţi bani din buzunar, pentru că este mult mai scumpă decât o vacă.

La Strâmba, din informaţiile pe care le-am luat şi noi de la localnici, ar mai fi câteva sute de bivoliţe.

Cei mai mulţi copii de aici au crescut cu lapte de bivoliţă.

Gazda noastră, nea Paul Giba, are şapte bivoliţe deţinând recordul între “fermierii” de aici.

Este cel mai căutat pentru că face cea mai bună brânză de bivoliţă. O adevărată delicatese. Din cauza clienţilor, nici nu poate strânge laptele iar brânza sa este tot timpul proaspătă. O bivoliţă dă pe zi circa şase litri de lapte, însă cu un conţinut de grăsime între 7,2-8,6%, dublu faţă de cel de la vacă. Chiar şi la preţ, brânza de bivoliţă este mai avantajoasă, un kilogram plecând de la 17 lei.

Cine a cumpărat o singură dată brânză de la ‘nea Paul Giba, cu siguranţă, îl va mai căuta.

Nu ştim de ce autorităţile nu dau o mână de ajutor şi de ce nu sunt interesate pentru ca aceste produse tradiţionale să-şi recapete locul pe care îl aveau altădată.

De ce să ne aventurăm consumând tot felul de produse despre care nu avem habar şi să nu luăm laptele, iaurtul şi telemeaua tradițională de bivoliţă produse la doar câţiva kilometri de Giurgiu?

FOTO: Tânărul din imagine este Dan Sandu, nepotul lui ‘nea Paul Giba. Familia Giba dar şi ceilalţi localnicii sunt oameni modeşti şi harnici, care în afară de creşterea animalelor se ocupă şi cu “muncitul pământului”.

Vasile Arcanu