Atenţie, şoferi: cum trebuie să circulaţi pe timp de ceaţă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, în ultimele zile, pentru judeţul Giurgiu, mai multe atenţionări nowcasting cu privire la ceaţă. Fenomenul va putea fi întâlnit şi în perioada următoare, iar poliţiştii trag un semnal de alarmă şi îi sfătuiesc pe şoferi să respecte anumite reguli.
Ceaţa reprezintă un factor perturbator pentru circulaţia autovehiculelor, din cauza vizibilităţii scăzute. Ea este asociată şi cu posibilitatea întâlnirii unor porţiuni umede, care determină scăderea aderenţei pneurilor la suprafaţa părţii carosabile. În aceste condiţii obligaţiile conducătorilor de autovehicule ce rezultă din prevederile legale, prin reducerea vitezei de deplasare şi folosirea luminilor de întâlnire, sunt menite să prevină producerea evenimentelor rutiere nedorite.
Nu trebuie neglijată nici starea de disconfort şi de oboseală ce apar atunci cand conduceţi un timp mai lung, în condiţii de ceaţă. Totodată, cel de la volan trebuie să-şi asigure o bună vizibilitate, fiind imperios necesar ca ştergătoarele de parbriz şi instalaţia de climatizare să fie în stare perfectă de funcţionare. Atunci când autovehiculul este imobilizat, pe timp de ceaţă, din cauza unei defecţiuni, accident sau din orice altă cauză, prezenţa acestuia trebuie semnalizată atât prin lanternele de poziţie şi cele de avarie cât şi prin folosirea triunghiurilor reflectorizante.
Altfel, observarea mai târzie a obstacolelor şi creşterea spaţiului de frânare măresc riscul producerii accidentelor de circulaţie. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri ca intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.