Când o auzeai pe bâta Dobra zicând afurisitul, a ! Dă-l, o-ncolo! trebuia să ştii că ai în aceste cuvinte condensat tot dispreţul  ei, o evaluare corectă, dar şi o judecată dreaptă asupra situaţiei, întâmplării sau a persoanei despre care se discuta.

Rareori  se întâmpla să o auzi zicând astfel, semn că merita să te încrezi în spusele ei. Şi le rostea cu atâta  gravitate , încât  aveai impresia că vezi un judecător dând  cu  ciocanul în masă pentru a se face linişte cât se citeşte sentinţa.

Deunăzi, nu-mi mai amintesc  la ce post de televiziune am văzut, dar nici nu e important acest lucru pentru că doamna despre care vreau să zic ceva se plimbă la mai toate televiziunile, o doamnă profesoară, zic,  şi nu oricine, ci una cu doctorat, zâmbind cu acră satisfacţie, rosteşte cu emfază :-Bravo lor! ….şi a continuat cu laudele cu aer de autoritate în materie  pe un ton ce nu admitea replică!

Şi asta după  ce o şcolăriţă , poznaşă mai mult decât ştrengară, spunea la telefon, că elevii de acum nu pot merge la şcoală fără telefon, cu telefon chiar mai inteligent decât elevul!, că ea, eleva, decât să piardă timpul în sala de clasă  la şcoală, mai bine învaţă lecţiile la o masă într-o cafenea povestite de colegii care au fost la ore! Dacă  n-ai fi ştiut că vorbeşte o elevă de liceu, ai fi fost tentat să crezi că asculţi reluarea uneia  dintre emisiunile Copiii spun lucruri trăznite

Supărat, dar fără să ştiu dacă eram supărat pe spusele profesoarei  sau pe eleva care ar vrea ca ora de clasă să se desfăşoare la cafenea , sau dacă eram supărat pe cei care vor să introducă ore de educaţie sexuală la copiii de grădiniţă, m-am trezit strigând… afurisita!

Dacă bâta Dobra ar mai fi trăit, i-am fi ales una dintre zilele babelor din fe-martie şi, împreună , ne-am fi amuzat , altfel, vrăjit de poezie, citez:

„Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate, / Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc; / Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate, / Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc! //…Oar’ ce să fie asta? Întreabă pe bunica: /  O şti vrun leac ea doară… o fi vrun zburător. / Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica, / Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor. // Şi unul să se roage, că poate mă dezleagă;  / Mătuşile cu bobii fac multe şi desfac; / Şi vrăjitorul ăla şi apele încheagă; /Aleargă la ei, mamă, că doar mi-or da de leac.

Dacă  Legea instrucţiunii publice, din noiembrie 1864, a lui Alexandru Ioan Cuza ar fi apărut mai înainte, dacă Florica ar fi ştiut că Moşnegi, ceteţi ai cărţilor din strană, /Din graiul tău culeg învăţătura, cu siguranţă că ar fi trims-o pe mama sa pentru a căuta învăţătură  şi la Domnişoara dăscăliţă a lui Octavian Goga.

Cine este curios poate citi în întregime balada lui Ion Heliade Rădulescu, 1843, iar pentru cei care vor să ştie tâlcul celor scrise am scos eu din DLRM :  AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, s. m. și f. adj. (Om) rău,ticălos, blestemat ♦ (Fam.) (Copil)ştrengar, poznaş – V. afurisi. adjectiv afurisit

AFURISÍT, -Ă, afurisiți, -te, adj. Rău (la suflet),  îndrăcit, ticălos, blestemat.  Blestema cu foc și cu pară pe afurisita de ghicitoare. ISPIRESCU,  ◊ F i g. Întinde mâna ta cea dreaptă peste mijlocul meu, ca să plesnească cercul ist afurisit. CREANGĂ

Prof.Gheorghe CALOTĂ, Brăila