Ajutor la gaze şi lumină
Un proiect de ordonanţă de urgenţă va fi în dezbatere publică până pe 7 martie, fiind vorba despre ajutorul suplimentar pentru energie electrică şi gaze naturale.
Acesta se vrea a fi acordat în funcţie de veniturile familiei sau persoanei singure, respectiv 23 de lei pentru venituri pe membru de familie de până la 200 de lei şi 18 lei dacă acestea sunt între 201 şi 370 de lei.
Proiectul propune instituirea ajutorului suplimentar la energie electrică şi gaze naturale vizând beneficiarii ajutorului social şi ai alocaţiei pentru susţinerea familiei.