Judecătoria Giurgiu are un nou preşedinte
Începând cu 15 iulie, Judecătoria Giurgiu are un nou președinte în persoana cunoscutului judecător Mariana Mîrlogeanu.
Noul preşedinte a susţinut concurs pentru mandatul de preşedinte al instanţei giurgiuvene, după ce acesta s-a vacantat, odată cu încetarea numirii Adrianei Pencea în această funcţie, pe 15 iulie a.c.
Fostul preşedinte al Judecătoriei Giurgiu fusese numit cu delegaţie pentru o perioadă de trei ani.
Concursul sau examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor la curţile de apel, tribunale, judecătorii, precum şi la parchetele de pe lângă acestea a fost organizat în perioada 25 martie – 23 iunie 2016.
Au fost vacante 102 funcţii de preşedinte şi vicepreşedinte la curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, precum şi 130 de funcţii de procuror general, procuror general adjunct, prim procuror, prim procuror adjunct la parchetele de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii.
Marcela Petcu