Uite ce a mai rămas din Baza Sportivă “Voinţa” Giurgiu. Avem un multiplu campion… de ce nu-l punem la treabă?
Cândva, Baza Sportivă “Voinţa” Giurgiu era o mândrie a oraşului Giurgiu. După 1980, antrenorul Stan Mizdrescu a reuşit să readucă boxul în preferinţele giurgiuvenilor. Cel mai bun boxer giurgiuvean, din toate timpurile, a fost, este şi va rămâne Vicenţiu Anghel, multiplu campion naţional de juniori şi tineret, campion balcanic, medaliat cu bronz la Europene, în perioada 1983-1988.
Facem o paranteză şi
îi dorim lui Vicenţiu Anghel (foto sus, când era în vogă) să se refacă după infarctul suferit în urmă cu câteva zile, deja starea sa este bună şi urmează să vină de la Spitalul Universitar.
Fără teama de a greşi putem afirma că de mult timp s-a ales praful şi pulberea de această locaţie. Niciun om sufletist, iubitor al boxului nu s-a încumetat de a mai salva baza.
Bine că nu a fost “vândută” cuiva pe “degeaba”… şi încă nu s-a furat tot de acolo…
Cât despre o îmbunătăţire a situaţiei ea ar putea avea loc dacă cineva, poate chiar municipalitatea s-ar preocupa să sprijine, cât de puţin, o investiţie de reabilitare a acestei baze sportive şi să-i ofere lui Vicenţiu Anghel oportunitatea de a pregăti tineri în această branşă sportivă.
Vasile Arcanu