Doi giurgiuveni conduc cea mai mare federaţie sindicală din sănătate
Giurgiuveanul continuă promovarea valorilor judeţului Giurgiu, acele persoane cu merite deosebite, care se remarcă în diferite domenii de activitate şi fac cunoscut numele judeţului în ţară şi nu numai.
De această dată, vorbim de doi giurgiuveni, Leonard Bărăscu şi Iulian Pope, ambii născuţi în localitatea Găujani şi care, de câţiva ani, sunt „vocea” celui mai reprezentativ sindicat din sănătate – „Sanitas”.
Din 2012, Leonard Bărăscu a fost desemnat preşedinte al sindicatului „Sanitas” iar Iulian Pope, vicepreşedinte al aceluiaşi sindicat.
Fondată pe 1 februarie 1990, Federaţia Sanitas are în structură 42 de organizaţii sindicale judeţene, inclusiv pe cea a municipiului Bucureşti, precum şi Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR.
Începând din 2014, i s-a alăturat Uniunea Sindicatelor TESA din Sănătate.
„Sanitas” organizează activitatea sindicală şi forţa de acţiune a peste 100.000 de membri şi apără drepturile medicilor, asistenţilor medicali, infirmierelor, personalului TESA, fiecărui salariat din sistemul sanitar, fiind cea mai mare federaţie din sănătate.
Marcela Petcu