Un giurgiuvean s-a spânzurat pe Valea lui Gheorghiţă
Psihologii spun că există studii conform cărora persoanele sunt predispuse la suicid în anotimpul de primăvară. Sub diferite motivații, niciuna demnă de luat în seamă, fie datorită problemelor personale, fie din cauza crizei economice, amplificate de consumul de alcool, numeroase persoane aleg să-și pună capăt zilelor. Metodele preferate sunt cele clasice: ingestia de medicamente sau insectid ori apelând la ștreang. Am mai semnalat astfel de cazuri.
Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Giurgiu, şi-a pus capăt zilelor, în această după-amiază, în jurul orei 14.00, spânzurându-se de pilonul de susținere al unei țevi de transport a energiei termice ce aparţine CET Giurgiu. Incidentul s-a petrecut pe Valea lui Gheorghiţă, în Giurgiu, tânărul fiind descoperit de o femeie, care a alertat autorităţile.
Pompierii giurgiuveni au fost solicitaţi să intervină pentru a coborî cadavrul de pe ţeavă, însă, în momentul în care aceştia au ajuns la faţa locului, au descoperit că tânărul se afla în genunchi, pe pământ.
La locul intervenţiei s-a deplasat un echipaj de stingere şi o ambulanţă SMURD. Din nefericire, paramedicii nu au mai putut face nimic, bărbatul fiind deja decedat. Cazul a fost preluat de criminalişti. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a stabili care au fost motivele sinuciderii tânărului.
Acesta se numeşte Mihăiţă Buga, este din Giurgiu, fiind tatăl a două fetiţe gemene.