O giurgiuveancă a murit chiar lângă un centru medical
O femeie de 58 de ani, din Buturugeni, şi-a găsit sfârşitul chiar în zona unui centru medical din localitate. Incidentul s-a petrecut aseară, 31 decembrie 2016, în jurul orei 18.30, reprezentanţii centrului medical fiind cei care au anunţat poliţiştii despre decesul femeii.
La cercetarea sumară a cadavrului, poliţiştii nu au găsit urme de violenţă. Din câte se pare, femeia ar fi suferit de o boală incurabilă, care i-a adus şi sfârşitul.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu în vederea efectuării necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.