Nouă elevi excepţionali, din Singureni, sprijiniţi de un primar de excepţie, Marian Pătuleanu!
Am consemnat, la modul general, despre insuccesul unora dintre liceeni giurgiuveni la simulările examenului de bacalaureat însă vom evidenţia succesul unor elevi din mediul rural care, astăzi, 23 martie 2013, au participat la etapa judeţeană a Concursului National de Geografie TERRA pentru clasele V-VII, ediția I, 2013, sau „Mica Olimpiada de Geografie”. Etapa locală s-a încheiat pe 28 februarie.
Elevii din imagine, nouă la număr, de la Şcoala din comuna Singureni, sunt cei care s-au calificat pentru această etapă obținând (la etapa locală) minimum 80 de puncte, conform Regulamentului de desfășurare a acestui concurs.
În mijlocul lor, acum şi ori de câte ori este nevoie, primarul Marian Pătuleanu nu urmăreşte altceva decât implicarea lor în cât mai multe şi variate activităţi şcolare, pentru valorificarea potenţialului elevilor dornici să îşi arate aptitudinile.
„Vreau să demonstrăm că aceşti copii, prin educaţia şi cunoştinţele, primite în familie sau la şcoală, nu sunt cu nimic mai prejos decât aceia care au şansa de a învăţa la oraş şi, chiar dacă studiază în mediul rural, pot fi la fel de valoroşi, la fel de inteligenţi, ca şi colegii lor de la Giurgiu”, a precizat primarul Marian Pătuleanu.
Noi le dorim succes şi mai departe iar voi, dragi cititori, le puteți da un LIKE!