„Invidia este un sentiment de ciudă, de necaz, provocat de succesele altora, de fericirea altora și de tot ce alții au, iar invidiosul nu are! (…) Invidiosul bârfește, pârăște și duce vorba din ureche în ureche, adăugând continuu alte și alte presupuneri personale pentru a face ca cel invidiat să pară dracul negru.(…) Cum vede că cineva este bine văzut, pentru că și-a câștigat statutul prin onestitate, cum începe să împrăștie otravă printre ceilalți, aruncând vorbe grele despre cel ce poate. Cum vede că cineva are succes și alții îi apreciază succesul, cum se retrage din peisaj și caută metode obscure de a ataca. În niciun caz nu va ieși în fața să spună ”Felicitări!”. E prea invidios să facă asta…”

Cuvintele nu ne aparţin ci le-am găsit aici https://punctdevedereblog.wordpress.com/2016/02/03/invidiosul-o-specie-frustrata-pe-cale-de-inmultire/  şi îi aparţin Ioanei Oţoiu.

De fapt, este un articol foarte bine documentat pe care îl recomandăm „invidiosului de serviciu”.

Şi încă ceva… O pildă înțeleaptă:

Despre felul în care trebuie să răspunzi la invidie

A fost odată un samurai înțelept. El avea un grup de elevi pe care îi învăța înțelepciunea luptei. Într-o zi, în timpul lecțiilor, de el s-a apropiat un războinic cunoscut datorită cruzimei și aroganței sale.

Tactica lui îndrăgită era metoda provocării: el jignea oponentul, acela își ieșea din sine, accepta provocarea, dar condus de furie făcea o greșeală după alta și pierdea lupta.

Același lucru s-a întâmplat și în acel moment: războinicul a spus câteva insulte și urmărea reacția înțeleptului. Dar el a continuat să-și vadă de ocupația lui. Războinicul a mai repetat de câteva ori insultele. Văzând că samuraiul nu răspunde, a plecat frustrat.

Elevii au urmărit cu atenție și interes cele întâmplate. Iar unul dintre ei l-a întrebat pe samurai:

– Maestre, de ce ai tolerat atacurile? Ar fi trebuit să-l chemi la luptă.

Înțeleptul i-a răspuns pe un ton calm:

– Atunci când cineva îți aduce un cadou, iar tu nu-l accepți, cui îi rămâne darul?

– Celui care a dorit să mi-l dăruiască, a răspuns elevul.

– Același lucru este valabil și pentru invidie, ură și insulte. Atâta vreme cât nu le acorzi atenție, ele aparțin celui care le-a spus.