Ritualul Căluşului, proclamat de către UNESCO ”Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii” în 2005, colarezul, sau la gospodăriile mai modeste păsatul, mâncat cu nesaţ de Rusalii, cănile de lut legate cu cireşi împărţite cu bucurie  de mama, spălatul pe picioare de către bâtrânele satului a tuturor cetelor de copii care intrau pe poartă, dintr-o căldare mare aşezată pe bozii în mijlocul curţii, cu un codru de săpun neînceput, sunt, alături de colindatul din preziua Crăciunului şi cântatul Prohodului în seara Deniilor, amintiri de evenimente pe care le aşteptatm cu mare bucurie în anii copilăriei.

Legarea căluşului, depunerea unui fel de jurământ de către căluşari în zorii zilei,  cu o zi înainte de Rusalii, şi spargerea căluşului, deslegarea celor prinşi în căluş, făcută la apusul soarelui în a treia zi  . erau momente la care eram ţinuţi departe , aveau taina lor!. Vătafii şi mutul , precum şi lăutarii care însoţeau alaiul, erau cunoscuţii cu mult timp înainte de oamenii satului.

Punerea căluşului, era de fapt primirea căluşarilor,  se fîcea cu porţile larg deschise pentru  ca bucuria să fie a tuturor, mai ales a copiilor!

Căluşarii nu începeau să joace până curtea nu era plină, până nu intra tot alaiul.Repertoriul, repetat aproape invariabil la toate gospodăriile , era format din: Căluşul, Banul Mărăcine şi Resteul.

Ritmul dansului, în toate trei, era ameţitor! Deşi vedea celaşi lucru, alaiul căluşului  urmărea căluşarii în toate cele trei zile. Găleata cu apă proaspătă, bolovanul de sare şi două-trei legături de usturoi verde constituiau recuzita cu care fiecare gospodărie trebuia să fie pregătită.

Întrase în tradiţia satului ca. în a treia zi de Rusalii, la o anumită familie  căluşarii să prezinte RĂZBOIUL, un spectacol cu o regie care nu impunea repetiţii înainte şi cu semnificaţii explicate foarte diferit de sat. Cert este că, după acest mic război, se aşternea linuiştea peste sat.

De a patra  zi, grijile oamenilor erau altele. Multe erau de făcut la câmp.

În timpul despre care vorbesc ascultam , la galene, stirile la un aparat de radio confecţionat în casă la care priceperea mare era să prinzi postul cu ajutorul unei sârmuliţe pe un cristal.

Anii au trecut…

Trăim într-o epocă foarte grăbită. Posibiltăţile de comunicare te fac să trăieşti în timp real locuri, evenimente, situaţii la care nici cu imaginaţia nu puteai ajunge cu ceva timp în urmă. Nu numai timpul se scurge mai repede, senzaţie mărturisită de mulţi oameni, ci şi distanţele parcă sunt mai mici! Pământul pare prea mic pentru dorinţa omului de a călători cât mai mult!  Pe Marte  or ajunge căluşari!? Pe când o nuntă a unor pământeni oficiată, în direct, pe Marte?

Este o nebunie, un vis sau o aşteptare? Nu ştiu ce să zic…

Prof.Gh.C.Br.