Final de campionat… pe muchie de cuțit! Cine va câştiga LPG?
Duminică, 2 iulie, final de ediţie la Liga Prieteniei Giurgiu. Ajunsă la finele campionatului cu numărul patru, LPG prinde din ce în ce mai mult contur, în oraşul nostru. Ultima etapă va decide o campioană în premieră.
O ligă apărută din dorinţa de a juca fotbal şi a lega prietenii, LPG a ajuns uşor-uşor şi la finalul ediţiei a patra. Ca în orice competiţie, ultima etapă pune faţă-n faţă echipe ce se vor lupta pentru: câştigarea campionatului, terminarea pe un loc mai bun sau încheierea ediţiei cu o victorie.
Duminică, 2 iunie, sunt programate toate meciurile etapei a 13-a din LPG. În ultima etapă se va juca şi derby-ul campionatului între ACS Victoria şi Forest Bicu (locul 1 şi locul 2) iar rezultatul final va decide şi câştigătoarea competiţiei.
Atenţie! Surprizele se vor ţine lanţ la festivitatea de premiere
În atenţia tuturor echipelor ce au activat în ediţia a- IV-a a LPG, conducerea tehnică a Ligii anunţă o festivitate aparte, cu premii individuale sau colective ce nu au mai fost acordate până acum la ediţiile anterioare. Dacă membrii staff-ului s-au gândit să răsplătească seriozitatea, perspicacitatea sau dăruirea anumitor jucători, cea mai bună răsplată a celor 14 echipe participante în cele 13 etape jucate ar fi prezenţa în efectiv complet sau cel puţin a câtorva reprezentanţi+căpitanul, ce vor ridica premiul (premiile) acordat (e).
În jurul orei 18:00, va avea loc festivitatea de premiere a echipelor participante la competiţie unde vor fi prezente oficialități, oameni din fotbalul giurgiuvean, din administrația locală, din învățământ, politică şi mediul de afaceri!
Meciurile se vor disputa după următorul program:
- Ora 12.00 Fairplay vs Tinerii Samurai
- Ora 12.50 Politehnica Giurgiu vs Voința Slobozia
- Ora 13.40 Young Boys vs PMG 90
- Ora 14.30 Tinerii Giurgiuveni vs SMA Giurgiu
- Ora 15.20 Comar vs Policlinica Giurgiu
- Ora 16.10 Casa Comana vs Energia Remuș
- Ora 17.00 ACS Victoria vs Forest Bicu
Ziua debutează la 12, cu partida Fairplay – Tinerii Samurai. Aflaţi pe ultima poziţie a clasamentului, Tinerii Samurai sunt de departe surpriza campionatului. Formată numai din puştani, Samuraii au uimit asistenţa, cu execuţii frumoase, combinaţii năucitoare şi au mai surprins chiar prin omogenitatea echipei. Tineri şi dornici de afirmare, echipa samurailor, rămaşi în aceeaşi formulă, ar putea fi în viitor o echipă ce va pune probleme trupelor fruntaşe din LPG. De partea cealaltă, cu adevărat echipa Fairplay a campionatului, cu mai multă experienţă, merge pe mâna atacantului Dumitrache Silvian (locul 11 în clasamentul marcatorilor cu 18 reuşite) care îşi doreşte, cu siguranţă, un loc în primii 10 marcatori ai LPG.
Cu începere de la 12:50, al doilea meci al etapei pune faţă-n faţă echipele Politehnica Giurgiu şi Voinţa Slobozia. Înlocuituarea unei echipe ce nu şi-a mai onorat prezenţa, Politehnica face cunoştinţă cu una din cele mai bune echipe ale Ligii. Ocupanta locului trei, Voinţa Slobozia, va realiza, cu siguranţă, scorul etapei.
Meciul trei al ultimei etape are ca protagoniste echipele Young Boys şi PMG 90. Meci echilibrat între două vecine de clasament (locurile 7 şi 9). Sunt echipele cu cele mai multe modificări de lot pe întregul parcurs al competiţiei. Să sperăm că vor avea loturile complete la ora meciului.
De la 14:30 va începe cea de-a patra partidă a zilei. Tinerii Giurgiuveni – SMA Giurgiu va fi un derby din subsolul clasamentului. Disputa locurilor 11 şi 13 va evidenţia o luptă în care, posibil, se vor înscrie multe goluri.
Ziua continuă în forţă, iar de la 15:20, Comar şi Policlinica Giurgiu vor intra la duel. Singura echipă sigură de locul ocupat la final, trupa Comar (locul 4) va încheia competiţia fără pretenţii. De remarcat, echipa Comar a fost o nucă tare în prima jumătate a campionatului, fiind constant pe locul 1. Din păcate pentru ei, ceva s-a întâmplat în jocul echipei ce la final se va mulţumi doar cu locul 4.
Penultimul meci al etapei va fi un derby din partea de sus a clasamentului. Ocupantele locurilor 5 şi 6, Casa Comana – Energia Remuş vor fi faţă-n faţă într-un meci ce se anunţă a fi spectaculos. Proaspăt promovata în Liga a 4-a, Energia Remuş, pare favorită în această partidă. După derby-ul pentru locul 1 al Ligii, acesta pare a fi următorul meci interesant al zilei.
Ziua de fotbal se va încheia aşa cum trebuie. Cele mai bune echipe ale LPG îşi vor disputa supremaţia de la 17:00. ACS Vicoria şi Forest Bicu, cu siguranţă vor oferi spectacolul campionatului. La final vom avea şi o surpriză. Câştigătoare va intra în premieră în posesia trofeului de campioană. În acest regal vom asista şi la duelul celor mai buni marcatori ai competiţiei (Marcu Alexandru – 48 de goluri, cu siguranţă, la final va fi cel mai bun marcator al Ligii şi Dinu Alin – locul 2 în clasamentul marcatorilor cu 37 de reuşite).
Claudiu Ciorîcă și Ionel Bicu sunt oamenii din spatele echipelor care, duminică, prin inspirația lor pot decide soarta derby-ului LPG.
Daniel Arcanu