TRADIȚII. Noaptea Sfântului Andrei sau Noaptea Strigoilor! Cum se alungă spiritele rele
Denumită si Noaptea Strigoilor, noaptea zilei de 30 Noiembrie a dat numeroase superstitii care au devenit apoi obiceiuri.
Exista superstitia ca in aceasta noapte lupul isi poate indoi gatul, ,,isi vede coada”, devine mai sprinten si prada nu-i mai poate scapa nicicum. Tot acumspiritele mortilor favorizeaza divinatia si toate actele magice. Este un timp nefast in care strigoii ies din cimitire si pocesc oamenii, le sug sangele, leaga sau iau potenta barbatilor, ,,strica” taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu ursii si lupii.
În ajun si ziua este interzis sa se lucreze in casa. Se spune ca Sf. Andrei imparte lupilor prada pentru iarna ce vine. Nu este bine sa maturi, tot din cauza lupilor, nici sa dai gunoiul afara din casa, sa nu dai cu imprumut nimic si nici macar sa nu dai de pomana. Se fac prevestiri meteo: daca este senin si luna plina, iarna va fi cu moina; daca noaptea este intunecata, prevesteste iarna grea; sau se pune o crenguta de mar in apa acum si pana la Sf. Vasile daca infloreste, va fi un an nou roditor.
Cine lucreaza de Sfântul Andrei se imbolnaveste de Ignat. Pentru a fi feriti de moroi si strigoi, gospodarii ungeau usile si ferestrele cu usturoi. Fetele masoara acum 9 cescute cu apa intr-o strachina si o pun la icoana pana a doua zi; apoi masoara din nou cele 9 cescute; daca ramane in strachina fie si numai o picatura de apa, vor avea noroc; altfel, daca ultima cescuta nu se poate umple inseamna ca nu se vor marita nici anul viitor si nici noroc n-o sa aiba. Practicile divinatorii se faceau si cu ajutorul a 3 capatani de usturoi puse intr-o covata pazita de o batrana la lumina lumanarii; dimineata, covata era ,,jucata” in mijlocul horei, se impartea usturoiul care apoi era folost ca leac sau la farmece descantece.
Alte superstitii si obiceiuri menite a feri oamenii de relele strigoilor si lupilor: ,,Bocetul Andreiului” era o practica de sacrificiu, acum fiind inlocuita cu o papusa din carpa care este bocita, iar sacrificiul in sine a fost inlocuit cu taierea porcului. “Aflarea ursitului” era o practica divinatorie facuta de fete, care se petrecea la fantana, la cotetul porcului, la gard sau la poarta casei, la masa cu usturoi.
IN NOAPTEA DE 29 SPRE 30 NOIEMBRIE SE PUNE GRAU LA INCOLTIT si dupa felul cum creste aflam daca anul ce vine va fi bun sau nu. “Covasa” era o bautura rituala preparata din malai si faina sau malai de porumb si de mei, fermentata, despre care se spune ca fiecare om “este dator sa manance covasa in aceasta zi, pentru a fi ferit de strigoi”. Toate acestea erau insotite de petreceri si ospete, cu mancare si bautura, toate petrecute la adapostul caselor, bine unse cu usturoi.
Astazi doar la sate se mai pot vedea acestea, in mediul urban ramanand doar petrecerile, acum asemanatoare mult cu sarbatoarea catolica a Halloween-ului.
Alungaţi spiritele rele
Astfel, cea mai la îndemână armă contra făpturilor nopții este usturoiul. Ungeţi uşile şi ferestrele casei cu usturoi pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele.
În trecut, bătrânii alungau strigoii şi boala, ungându-se pe funte, pe corp şi la încheieturile mâinii cu usturoi. Ca să apere animalele din gospodărie de lupi, oamenii îngroapă un drob de sare descântat în pragul uşii grajdului.
Iar, dacă vitele mugesc în acastă noapte este semn rău. Pentru a le feri de lupi, în zona Moldovei, bătrânii fac o cruce din ceară şi o lipesc la vite pe cornul drept. De asemenea, gospodarii înconjoară casa cu lumânări aprinse şi întorc vasele cu gura-n jos ca nu cumva spiritele malefice să se ascundă în ele.
Tot în noaptea Sfântului Andrei, puteţi să vă visaţi ursitul. În satele din Bucovina fetele necăsătorite îşi pun seara sub pernă 41 de fire de grâu, ca să îşi afle ursitul, iar la culcare spun : “Voi, 41 de fire de grâu, Eu voi adormi, şi voi hodini , Dar eu mă rog lui Dumnezeu ,, Să-mi trimită îngerul meu, Cel ce mi-e dat de Dumnezeu”.
Şi în Moldova, există un obicei pentru fetele nemăritate. Acestea fac o turtă dintr-o lingură de făină de grâu, una de apă şi una de sare, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă în somn se spune că este viitorul lor soţ.
La fel de populară este şi metoda oglinzii sau metoda cu verigheta. Într-un vas cu apă neîncepută se aruncă o verighetă sfinţită de preot în mijlocul căreia apare chipul ursitului.
La miezul nopţii, fata de măritat se aşaza dezbrăcată între două oglinzi, una în faţă şi cealaltă în spate, cu câte o lumânare în mână. Se spune că în oglinda din spate i se reflectă scene din viitor ţi imaginea viitorului soţ.
Aveţi grijă ca în această zi să nu daţi nimic de împrumut ori în dar, nu scoateţi gunoiul din casă si nici nu lucraţi. Cei care nu respectă sărbătoarea se vor imbolnăvi şi vor atrage pagubă asupra lor. Pentru ca să aflaţi cât de rodnic va fi următorul an, puneţi grâu la încolţit într-o strachină cu apă. De Anul Nou, cum arată grâul aşa va fi şi sănătatea voastră.
Şi condiţiile meteorologice din noaptea Sfântului Andrei pot prevesti cum va fi iarna. Dacă cerul este senin şi lună plină se anunţă o iarnă blândă, însă dacă cerul este întunecat ne aşteaptă o iarnă grea.