Însemnări; SPOVEDANIE
În vara anului 1965, când în faţa comisiei de repartizare am solicitat Şcoala de Mecanici Agricoli I.., B…, Prof.Univ.Mircea Zaciu, prşedintele comisiei, mi-a spus:-Bine faceţi, tovarăşe profesor, că vă orientaţi şi către şcoli departamentale. Este nevoie şi la aceste şcoli de cadre cu studii superioare. Sunt şcoli de viitor!!
M-am simţit încurajat. Întreaga activitate didactică mi-am desfăşurat-o în învăţământul profesional, până în anul 1973, şi în liceu industrial, până la pensionare.
M-am contrazis cu mulţi colegi cu privire la conceptul de şcoală de elită. Am susţinut, şi am şi acum aceeaşi convingere, că şcoala care-şi indeplineşte cu rezultate foarte bune criteriile de performanţă în domeniul pentru care a fost creată este ceea ce se numeşte o şcoală de elită.Am mai susţinut că meritul unui dascăl care câştigă pentru şcoală un elev într-o unitate şcolară de cartier este la fel de onorant ca al unuia care orientează un elev olimpic!
Am avut totdeauna sentimentul că învăţământul profesional şi tehnic din perioada în care eu am funcţionat a realizat un lucru extrem de important: l-a convins pe elev de importanţa socială a profilului în care se pregăteşte, i-a sădit un curat sentiment al muncii! Lucru care a dispărut când, din motive pe care nu le-am înţeles atunci, au fost desfiinţate şcolile profesionale! Când industria românească, cimitir de fiare vechi după exprimarea nefericită, ca să nu zic imbecilă, a unui politician al vremii, s-a prăbuşit, consecinţă nedorită, învăţământul profesional şi, odată cu asta, şi conştiinţa curată a elevului de şcoală profesională şi liceu industrial că locul lui acolo este. I s-a creat iluzia mincinoasă, ca orice iluzie, şi perfidă că este spre binele lui dacă poate merge spre liceu! De fapt dispăruse industria, domeniul pentru care elevul de şcoală profesională se pregătea! Pe termen scurt se rezolva o problemă, dar pe termen mediu şi lung s-a creat o acută criză de muncitori calificaţi!
Uzina P…, în care lucrau peste 15.000 de muncitori, nu mai există! A dispărut şi şcoala în care era pregătită forţa de muncă. Platforma industrială de la C…. este acum ruină. A dispărut şi şcoala… Unităţile care dădeau identitate oraşului, unităţi în care lucrau mii de muncitori nu mai există. Nostalgie? Probabil! Erau obiective industriale supradimensionate? Probabil! În situaţia asta sunt şi B…, I…. Giurgiu, R…, V…!
Peste patru milioane de români, în majoritate tineri, au migrat în străinătate! Când nava este în pericol de scufundare, şobolanii fug…
Te-ntrebi tulburat: -cine câştigă din toată această situaţie alarmantă? Îngrijorător este că nu s-a reuşit, poate nu s-a vrut!, să se pună nimic în loc! …..
Afară este cer senin, cu mult soare… zi de martie! Suntem în 25 decembrie.
Anormal!
Gh.C.