Gata, scăpăm de ţânţari! De ce s-a întârziat atât, ne explică primarul Nicolae Barbu
Într-o declaraţie făcută, în exclusivitate, pentru cotidianul GIURGIUVEANUL, primarul de Giurgiu, Nicolae Barbu, a precizat faptul că operaţiunea de dezinsecţie nu se poate face în două – trei zile.
„Înţeleg nemulţumirea cetăţenilor, dar sunt câţiva paşi legali de urmat. Ţânţarii nu au apărut demult. Apoi trebuia organizată licitaţia şi informaţi apicultorii. Acest lucru durează, conform legii, zece zile. Dar, ce vă pot spune este că, de mâine (8 mai), vom efectua pe raza municipiului lucrări de dezinsecţie împotriva ţânţarilor, căpuşelor şi altor insecte la sol. Vineri, insecticidul va fi împrăştiat şi aerian, cu ajutorul unui avion utilitar”, a precizat edilul şef.
Vă informăm că sunt vizate cu precădere parcurile, grădinile publice, spaţiile verzi şi scuarurile, dar şi cartierele de case unde există o vegetaţie abundentă (pomi, arbuşti, flori şi plante decorative, culturi de legume).
De asemenea se va face dezinsecţia subsolurilor şi scărilor de bloc, locatarii fiind îndemnaţi să treacă la asanarea subsolurilor inundate pentru a evita nu doar afectarea fundaţiei şi structurii de rezistenţă a construcţiei, ci şi reapariţia şi înmulţirea ţânţarilor.
Lucrătorii S.C. Întreţinerea Peisagistică a Spaţiilor Verzi S.A vor efectua dezinsecţia atât dimineaţa, între orele 6:00 – 9:00, cât şi la lăsarea serii, când ţânţarii îşi fac din plin simţită prezenţa.