ALDE Giurgiu. „Ziua Îndrăgostiţilor”, sărbătorită de tinerii liberal-democraţi! (FOTO)
Aseară, după orele 20:00, îndrăgostiții cu chef de distracție, din cadrul organizaţiei judeţene Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) Giurgiu, s-au reunit la restaurantul „Casa Românească”.
Seniorii partidului au organizat o „seară a îndrăgostiţilor”!
Au fost, alături de tinerii liberal-democraţi, atât preşedintele de la judeţ, Toma Petcu, cât şi cel de la municipiu, Adrian Cîndea, liderul organizaţiei judeţene a Tinerilor Liberali Democraţi Europeni (TLDE), Theodor Muşat, precum şi alţi membri ai staff-ului: Ionel Muscalu, Ionuţ Badea, Nicu Ştefan, Aurel Ciumberică, Marius Stanciu, dar şi de la filialele locale.
Cu acest prilej, au fost organizate mai multe concursuri, organizatorii fiind la înălţime. Unii dintre tineri au urcat pe ringul de dans plini de emoţie. Alţii s-au întrecut la karaoke… dar şi la declaraţii de dragoste!
Muzica de calitate, pregătită să îi facă pe toți îndrăgostiții să se ia în brațe pe piese lente, dar totodată și să danseze plini de energie, a făcut ca petrecerea să țină până în… zori.