Astra Giurgiu. Meci slab, joc dezamăgitor… la Cluj!
Astra Giurgiu a fost învinsă de CFR, scor 0-2 , pe stadionul “Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj.
Giurgiuvenii s-au trezit la viaţă, imediat după ce gazdele de la CFR au deschis scorul, în minutul 9. Juan Culio a marcat al şaptelea gol din acest sezon, primul din acţiune iar celelalte şase din penalty. “Clujeanul” a deschis tabela din 4 metri, cu poarta goală în faţă, graţie pasei primite de la fostul astrist Ioniţă II.
Iniţial, golul fusese anulat de tuşierul Vladimir Urzică, însă centralul Alexandru Tudor a trecut peste decizia colegului său şi a validat golul, decizie ce a surprins jucătorii astrali, însă, din păcate, a fost corectă.
Prima repriză a fost “condusă” de jucătorii lui Iordănescu, au pus presiune pe fotbaliştii echipei gazdă, însă, fără efect pe tabela de marcaj. Cfr-iştii aveau să intre cu avantaj pe tabelă, scor 1-0.
Repriza secundă a fost mai animată, dar giurgiuvenii nu au putut înscrie, din contră, tot gazdele au marcat. În minutul 66 CFR-ul majorează scorul, prin atacantul venit de la campioana Viitorul, George Ţucudean.
Astra a fost pradă uşoară pentru echipa antrenată de Dan Petrescu, demonstrând că în meciurile din play-off (dacă vor prinde play-off-ul) vor fi, cum se spune în box, doar un sparring partner.
Urmează ultima etapă, după care vor începe play-off-ul şi play-out-ul. Giurgiuvenii joacă acasă împortiva lui Dinamo Bucureşti în timp ce liderul CFR Cluj joacă în deplasare, la Bucureşti, cu Juventus.
Daniel Arcanu