Întemeierea propriu-zisă a Jandarmeriei Române este legată de numele domnitorului moldovean, Grigore Alexandru-Ghica, care la 3 aprilie 1850 aprobă hotărârea Divanului Obștesc ce prevedea reformarea corpului slujitorilor în jandarmi. Din acest moment sunt puse bazele uneia dintre cele mai semnificative instituții de apărare din România modernă și contemporană.

În Muntenia și, implicit, în județul Vlașca, primele semne ale organizării jandarmeriei apar în timpul domnitorului Barbu Știrbei, fratele cunoscutului domnitor Gheorghe Bibescu.

Întreaga structură a jandarmeriei va suferi ample modificări în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, care, într-un interval de timp redus,  reușește să aplice un amplu set de reforme în toate domeniile de activitate ale statului, punând astfel bazele viitorului stat național, România. Cel mai reprezentativ element din cadrul acestui proces de reformă îl reprezintă faptul că structura jandarmeriei va fi scoasă din subordinea Ministerului de Interne și așezată direct în subordinea Ministerului de Război, ca parte componentă a armatei permanente.

Adoptarea “Legii Gendarmeriei Rurale” la 1 septembrie 1893 vine la pachet cu o serie de modificări, printre care și aceea conform căreia județul Vlașca va fi parte componentă a circumscripției București, aici fiind înființate mai multe posturi de jandarmi ce aveau în subordine comunele din vecinătate. Această lege va suferi în perioada următoare alte cinci modificări: la 17 martie 1896, la 6 martie 1903, la 25 martie 1908, la 24 martie 1929 și, respectiv, la 3 iunie 1939.

La 12 iulie 1940 se va contopi Direcția Generală a Poliției cu Corpul de Jandarmi și Prefectura Poliției Capitalei, urmând ca prin Decretul nr. 25 din 23 ianuarie 1949 să se înființeze miliția, jandarmeria fiind reînființată ca structură independentă subordonată Ministerului de Interne după Revoluția Română din decembrie 1989.

Potrivit surselor istorice existente la Biroul Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale, pe raza fostului județ Vlașca, în prima parte a secolului XX, funcționau opt sectoare de jandarmi, confom modificării legislative din 24 martie 1929, respectiv Arsache, Comana, Drăgănești-Vlașca, Frătești, Ghimpați, Putineiu, Videle și Adunații Copăceni. Pe lângă aceste sectoare, funcționau și o serie de posturi locale de jandarmi, ce aveau ca și obiectiv principal asigurarea siguranței populației rurale.

Jandarmeria vlăsceană s-a remarcat, atât în cadrul desfășurării Primului Război Mondial, cât și pe parcursul celui de-al doilea Conflict Mondial, principalele acțiuni fiind concentrate pe asigurarea siguranței cetățenilor, precum și pe identificarea și capturarea soldaților germani începând cu 23 august 1944.

Conform Dării de Seamă, transmisă de către Legiunea de Jandarmi Vlașca Prefecturii Județului Vlașca pe 28 august 1944, asupra mersului operațiunilor de dezarmare a ostașilor germani din zilele de 24, 25 și 26 pe teritoriul rural al județului nu au avut loc conflicte, nefiind înregistrate astfel niciun fel de pagube.

O figură reprezentativă a Legiunii de Jandarmi Vlașca este reprezentată de Lt. Col. Gheorghe Stroescu, cel care se afla la conducerea legiunii în august 1944. Lt. Col. Gheorghe Stroescu se remarcă, în special, prin obiectivitatea și profesionalismul cu care efectua inspecțiile în rândurile subordonaților, dar și prin faptul că într-o zi istorică, precum cea din 23 august 1944, a reușit să mențină ordinea și disciplina în zonă, contribuind astfel în mod semnificativ la eliminarea stării de tensiune din cadrul populației județului Vlașca.

Ca și alte figuri reprezentative ale jandarmeriei, și nu numai, comandantul Stroescu, fără apartenență politică, va cădea victimă regimului comunist, fiind condamnat în 1960 la 15 ani de închisoare, ispășindu-și pedeapsa în patru penitenciare, respectiv: Ploiești, Văcărești, Jilava și Gherla, fiind ulterior grațiat prin Decretul 411/1964.

Material realizat de Adrian Simionescu,

inspector în cadrul Biroului Județean Giurgiu al Arhivelor Naționale