Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

Declaraţie politică a deputatului de Giurgiu, Dr. Cristina Elena Dinu: ”Politicile în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, motor de creștere economică a țării”

56931916_427579074678217_612246436993564672_oAgricultura și dezvoltarea satului românesc au reprezentat o prioritate absolută în programul de guvernare al PSD, program pe care românii l-au votat într-un procent covârșitor. Scopul măsurilor propuse a fost acela de a fructifica potențialul real al agriculturii României,de a revitaliza zonele rurale prin programe de investiții din fonduri europene dar si din resurse locale. La aproape doi ani și jumătate de guvernare rezultatele acestor politici agricole se văd deja, agricultura devenind un motor al creșterii economice, este de părere deputatul Dr. Cristina Elena Dinu, aleasă în Circumscripția electorală nr. 19 Giurgiu.

„Instituirea schemelor de ajutor de stat pentru producători, inițiate de Guvern, a fost o măsură  menită să dea o gură de oxigen agricultorilor români. Astfel, producătorii romani de tomate, sunt susținuți începând cu anul 2017, printr-un program guvernamental, să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii), urmand să se asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă. Aflat în al treilea an de implementare, acest program prezintă un interes din ce în ce mai crescut pentru producătorii agricoli, astfel că, daca in primul an de implementare, in 2017, a avut 9.350 de beneficiari, in 2018 numarul de beneficiari aproape s-a dublat, ajungând la 16.550 de cultivatori inscrisi. Insist asupra acestui program deoarece el a fost foarte bine primit si în județul Giurgiu, zonă preponderent agricolă, renumită pentru producția de legume în sere și solarii”, a menţionat deputatul de Giurgiu.

„În România, potrivit deputatului Cristina Elena Dinu, au apărut și culturi agricole noi, iar la acest capitol pot spune că prima recoltă de sparanghel din România a fost inaugurată, acum câteva zile, în localitatea Băneasa din județul Giurgiu, în prezența ministrului agriculturii Petre Daea. Cultura de sparanghel se întinde pe o suprafață de 170 de hectare, dintre care peste 35 de hectare cu sparanghel alb, iar restul verde, în urma unei investiții de 2 milioane de euro. Stimați colegi, sunt multe alte măsuri pe care Guvernul le promovează în sectorul agricol dar care n-au avut loc în spațiul limitat al declarației mele.(…) Un alt program guvernamental, bine primit de producători este acela de susținere a producției de usturoi. Sprijinul financiar este de 1.000 euro pe hectar cultivat cu usturoi iar bugetul alocat este de de 2.000.000 euro. De asemenea, Guvernul a aprobat instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură. Valoarea schemei de ajutor de stat este de 5.100.000 lei și se asigură din bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Pentru anul 2019, cuantumul sprijinului financiar fiind de 1,7964 lei/litru motorină”.

În încheiera declaraţiei, Cristina Elena Dinu a mai spus: „Dar ce pot să mai spun este că sectorul agricol va deveni cu adevărat un motor de creștere economică și o sursă de locuri de muncă pentru populația din mediul rural, odată cu sporirea veniturilor agricultorilor, creșterea calificării și reducerea migrației din mediul rural. Politicile în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale vor asigura creșterea puternică a acestui sector, care va deveni o sursă importantă pentru dezvoltarea economică a țării și va duce la recâștigarea pieței interne”. 

Advertisement

Arhive