Ianoș, liderul rromilor din Ghimpați, a fost înmormântat regește (VIDEO)
A fost jale mare astăzi, 23 iulie 2013, în comunitatea rromilor din Ghimpaţi. Aurică Șerban, supranumit Ianoș, lider al romilor din Ghimpați în după decesul bulibașei, și-a pierdut viața vineri, 19 iulie a.c. Rromii din Ghimpați au rămas iar fără lider pentru că după moartea bulibașei iată și liderul rămas după acesta și-a pierdut viața în urma unui infarct. Aurică Șerban, cunoscut sub pseudonimul Ianoș, care ar fi împlinit în toamnă 42 de ani, a murit vineri. Familia și fratele lui, Johnson, au organizat totul conform tradiției țigănești, astfel că la priveghiul și la înmormântarea lui Ianoș au cântat lăutarii.
Mai mult sau mai puţin cunoscut, tradiţia şi mândria rromilor este aceea de a da valoare fiecărei clipe, indiferent că e nuntă, botez sau înmormântare!
Ianoș a avut parte de o înmormântare fastuoasă. Pentru aceasta familia lui Ianoș şi, mai ales fratele lui, Johnson, nu s-au uitat la bani.
Convoiul funerar a fost zdrobitor. Coroanele, uriaşe!
Alături de familie, alte sute de oameni, din alte localităţi, care l-au cunoscut pe răposat, au participat la procesiune, pentru a-i prezenta acestuia un ultim omagiu.
Maşina mortuară avea un portret de-al lui Ianoș, de dimensiuni mari.
Cortegiul care l-a condus pe drumul spre cimitir și a numărat sute de oameni, s-a întins pe câţiva kilometri şi a blocat circulaţia pe DN 6 Bucureşti-Alexandria.
În cortegiu a fost şi o caleaşcă regală la care erau înhămaţi doi cai cum nu s-au mai văzut.
Zeci de maşini au însoţit cortegiul iar maşina care a transporat trupul neînsufleţit al lui Ianoș era împodobită cu zeci de coroane.
Sicriul lui Ianoș avea mai multe ornamente din aur. La înmormântare au fost prezenţi doi manelişti de renume: Florin Salam şi Sorin Talent.
La înmormântarea primului om din comunitatea rromilor din Ghimpaţi a venit şi primarul localităţii, Constantin Cărăpănceanu, care a ţinut să-i aducă un ultim omagiu: „A ştiut să îşi câştige respectul tuturor. I-a ajutat pe toţi cei care au ajuns la el cu probleme. A fost om serios, muncitor şi bun. A ştiut mereu să-i împace şi pe ţigani, şi pe români. E o mare pierdere…”, a spus primarul localităţii Ghimpaţi, Constantin Cărăpănceanu.
Toată suflarea rromă din Ghimpaţi a plâns şi-a suspinat după Ianoș …
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace…