Taximetristul fugar s-a predat. Ce le-a spus el poliţiştilor VEZI AICI
Un şofer de taxi şi o pasageră au fost accidentaţi astăzi de un taximetru, iar şoferul a fugit de la locul accidentului. După producerea evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, acesta prezentându-se la sediul de poliţie în jurul orei 19.00, mai exact după 11 ore. Bărbatul de 40 de ani a motivat fuga de la locul accidentului prin faptul că ar fi avut probleme cu inima şi a plecat pentru investigaţii la un spital din Bucureşti. Greu de crezut, atâta timp cât taximetristul avea permisul suspendat.
El a fost testat cu aparatul Drager, rezultatul fiind zero. Robert S. va fi cercetat de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat vătămarea integrităţii corporale a unei persoane, fără încuviinţarea poliţiei care efectuează cercetarea locului faptei.