Deputatul Radu Popa: „Primarul Nicolae Barbu se supără pe deputatul Florian Nicolae ca văcarul pe sat”
„Nicolae Barbu ar trebui să se gândească de doua ori înainte să vorbească. Credeam că orice om ştiutor de carte poate să facă o delimitare clară între atribuţiile unui primar şi cele ale unui parlamentar. Se pare că m-am înşelat. Se vede că domnul primar nu cunoaşte nici la această dată faptul că Guvernul Romaniei alocă fonduri bugetare pe baza unor proiecte ce sunt însoţite de note de fundamentare foarte solid întocmite, care sunt semnate de reprezentanţii autorităţilor locale. Un parlamentar nu se poate substitui aparatului de specialitate al primarului în întocmirea documentelor necesare atragerii de fonduri.
Cât priveşte campania pentru alegerile parlamentare, nu ştiu dacă şi cât a contat „expunerea imaginii” primarului Nicolae Barbu în rezultatul alegerilor, dacă ştiu sigur că, daca Florian Nicoale ar fi vrut, azi el era Primarul Municipiului Giurgiu.
Recunosc că, lipsind puţin din oraş, mi-e foarte greu să văd realizarile primarului, dar prietenii cu care am discutat spun că Emil Vucă e mult mai activ decât Nicolae Barbu şi că obligaţiile asumate de acesta în campania pentru alegerile locale continuă să rămână doar la stadiul de simple promisiuni.
Îi transmit domnului Nicolae Barbu să spună public dacă are nevoie de ajutor de specialitate pentru întocmirea proiectelor la care s-a obligat în campania electorală. Dacă recunoaşte că are nevoie, o să-i acordăm tot sprijinul posibil. Însă consider că a sosit timpul să înceteze cu văicărerile şi să se apuce şi de treabă”.
26 iulie 2013
Deputat independent,
Radu Mihai Popa