Lotul naţional de box tineret al României, antrenament la „Spy Gym”, cea mai modernă şi dotată sală din Giurgiu! (FOTO)
Lotul naţional de box tineret al României s-a pregătit astăzi, 4 martie 2020, la Giurgiu, la „Spy Gym”, cea mai modernă şi dotată sală de antrenamente de la noi, aparţinând lui Sensei Lucian Spiridon, sub comanda antrenorului federal Robert Băeatu, în vederea participării la etapa finală a Campionatului Naţional de Tineret Box ce va avea loc la Giurgiu, în perioada 9-15 martie 2020.
Evenimentul este organizat de Federaţia Română de Box, în colaborare cu Clubul Sportiv Municipal Giurgiu, la Sala Polivalentă din municipiul reşedinţă de judeţ.
„Până acum s-au înscris peste 120 de sportivi, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, inclusiv componeţi ai Lotului Naţional de Box, din care fac parte şi doi sportivi de la CSM Giurgiu – Robert Ştefan Sefer şi Mustafa Aurel Curt, medaliaţi cu aur în anul 2019”, ne-a declarat Maestrul Dragoş Diaconu, antrenorul de la CSM Giurgiu.
Sportivii care se vor clasa pe primul loc la fiecare categorie de greutate se vor califica la Campionatul European de Tineret – Box care se va desfăşura în Muntenegru, în aprilie 2020. Locurile II şi III vor primi medalii şi diplome.
Un eveniment sportiv de asemenea anvergură nu s-a mai organizat niciodată în municipiul Giurgiu, iar de peste 25 de ani giurgiuvenii nu au mai putut urmări live o partidă de box.
Cotidianul „Giurgiuveanul” este partener media al acestui inedit eveniment sportiv.