Vă propun un mic exercițiu de imaginație. Să încercăm să ne imaginăm cum ar arăta zilele noastre și mai ales îndeletnicirile uzuale în absența progresului tehnnic care pare să ne fi însoțit dintotdeauna. E o comparație pe care mulți dintre noi o fac frecvent având drept răspuns unul unanim acceptat.

Denumit „acest miracol, ca-n povești” (George Enescu), radioul și prezența lui în viața de zi cu zi avea să modifice radical percepția asupra cotidianului, odată inventat. Departele devine aproape, informația este la îndemâna tuturor categoriilor de oameni și poate cel mai important, educația  națională avea ca reprezentat acest prieten invizibil și deosebit de vocal.

Timpul liber își reconfigurează înfățișarea și odată cu el schimbările petrecute în mentalitatea fiecărui ascultător de la sate sau orașe, erau de proporții. Cele două tipuri de revoluții, industrială și informațională, în care se înscrie și progresul tehnic al radiofoniei fără fir, au marcat direcția civilizației mondiale. Pe scurt, vorbim despre un moment al schimbărilor care aduc după ele noi etape în evoluția umană.

E greu, probabil imposibil, să ne transpunem într-un asemenea context și să înțelegem cu adevărat impactul pe care una dintre aceste schimbări le-a avut la nivel micro, adică în viața de zi cu zi.

Începuturile și pregătirile pentru debutul fenomenului radio în spațiul românesc au cunscut câțiva ani de frământări și eforturi considerabile pentru a fi posibil. La începutul anului 1921, la nivel mondial se realizează primele transmisii și recepții radio peste tot în lume. Primele emisiuni oficiale ale Societății Române de Radio sunt semnate cu anul 1928 în antet, însă anul 1925 este cel al pregătirilor incipiente ale telefoniei fără fir.  Societatea Prietenii Radiofoniei este părintele radiofoniei românești și a fost creată la inițiativa Societății Române de Fizică, mai târziu Institutul de Electro Tehnică din București. Formele legale ale difuziunii de emisii radio s-au sintetizat în „Legea  pentru instalarea și folosirea posturilor radio telegrafice”, aprobată în Monitorul Oficial al aceluiași an, în luna noiembrie.

Legea a stârnit controverse și dezbateri deoarece au fost luate în calcul și atributele defectuoase care puteau veni cu această nouă cucerire tehnică. Prima pistă nocivă a informației pe calea undelor radio ar fi fost, se credea, spionajul. S-a înțeles însă rapid că adevăratul rol al radiodifuziunii în România era cel al noilor punți spre o educație temeinică și o cultură solidă răspândită către cât mai mulți ascultători din țară.

Primele sunete care s-au auzit foșnite și sacadate, au început să fie lansate în eter în anul 1926. Suporturile trimise erau niște plăci de gramofon cu înregistrări muzicale și un microfon de cărbune, responsabil pentru acutizarea unora dintre tonalități, prelungirea altora sau pentru pauzele neașteptate. Acel sunet specific radioului.

Din luna august a anului 1928 datorită unor îmbunătățiri tehnice, s-au putut transmite în direct primele recitaluri instrumentale. Recepția lor a fost testată în primă fază în orașul imediat apropiat, Giurgiu, unde era deja instalată o antenă de recepție.

În acest sens există și o dovadă îngălbenită a reacției prompte din partea unui ascultător radio din Giurgiu pe nume Ghiță Petrescu. El transmitea Institutului Electro Tehnic în luna februarie a anului 1928, că acordurile prodigioase ale simfoniei lui Ludwig van Beethoven s-au recepționat în condiții bune la Giurgiu: „Sunt un modest amator de radio. Am un aparat cu patru lămpi. Antena No.5 de 25 m. Vă comunic că am auzit bine de tot simfonia a IX-a retransmisă prin noua metodă. Partea a IV-a, finalul cam sacadat și cu întreruperi (fară a fi goluri). Explicațiile foarte clare. Ziua de ieri marchează o nouă etapă în difuziunea dumneavoastră. Vă rugăm a continua și a accelera constituirea Societății. Pe vremuri am fost senator, am votat legea și nu regret. Continuați. Avocat Ghiţă Petrescu. Giurgiu” 27 februarie 1928.

Partiturile necunoscute până atunci și ariile muzicii simfonice ajung deci acolo unde poate prea puțini auziseră de existența lor. Deci rolul radioului devine palpabil.

Recomandarea domnului Ghiță Petrescu drept „fost senator și avocat” îl îndreptățește să confirme frământările naționale în legătură cu aprobarea Legii pentru instalarea și folosința posturilor radio telegrafice: „Pe vremuri am fost senator, am votat legea și nu regret. Continuați. Avocat Ghiță Petrescu. Giurgiu”.

El a participat activ la implementarea radiodifuziunii din acei ani și poate ce e mai important, a înțeles și sprijinit în avans acea „cutie cântătoare” care va deschide noi orizonturi culturale.

După acest moment premergător primelor emisii oficiale ale Radiodifuziunii Române, armonii  semnate de compozitori celebri precum Beethoven și nu numai, au răsunat neîntrerupt şi luate în seamă, din cutia devenită scenă de concerte.

Giurgiu a fost o prima oprire a acordurilor eterice ale Simfoniei a IX-a de L.W.Beethoven. Știm asta  de la Ghiţă Petrescu. O hartă a orașului din anul 1939, adică 11 ani de la debutul radiofonic, consemnează denumirea unei străzi sub numele de Ghiță Petrescu, astăzi Str Dorobanți. Este strada de unde s-au semnalat primele recepții radio din Giurgiu în bune condiții. Strada purta atunci numele semnatarului nostru, o formă de recunoaștere locală a uneia dintre elitele locale.

Astăzi, fosta stradă Ghiță Petrescu este una dintre străzile cochete din centrul orașului, neatinse de schimbările istorice. Ea păstrează o semnificație importantă pentru relația eterică dintre Giurgiu și București, și de ce nu, pentru nivelul cultural pe care ar fi putut să îl dezvolte urbea de provincie.

 Un articol de

Andra Mitia Dumitru,

antropolog, documentarist

Radio România