Deputatul Florian Nicolae, către primarul Nicolae Barbu: „Să terminăm cu aceste conflicte minore”
Deputatul PSD Florian Nicolae nu intenţionează să continue disputele sterile cu primarul Nicolae Barbu, ba îl învită la un dialog constructiv, în beneficiul cetăţenilor. Parlamentarul giurgiuvean a organizat o conferinţă de presă pentru a clarifica situaţia creată în privinţa spaţiului verde de pe strada Baciului, unde şi-a dorit să monteze băncuţe şi leagăne din lemn pentru copiii locuitorilor din zonă. Acesta l-a asigurat pe primarul Nicolae Barbu că nu îşi doreşte decât să îndeplinească doleanţele locuitorilor din colegiul său, şi nicidecum să încurce administraţia locală.
„Aş dori să fac o precizare cu privire la declaraţia din conferinţa de presă a domnului primar Nicolae Barbu referitoare la amenajarea cu băncuţe, mese şi balansoare neomologate a spaţiului verde din strada Baciului, zona Teatrului de Vară. Mesajul meu este cu totul altul. Şi anume că cetăţenii doresc ca acel spaţiu să rămână zonă verde şi un parc. Acolo s-a asfaltat foarte mult şi oamenii au nevoie şi de un spaţiu verde. Eu nu am făcut decât să ţin cont de sfaturile lor şi să le pun la dispoziţie câteva băncuţe pe perioadă provizorie, până când acelui spaţiu verde îi va da municipalitatea o destinaţie, ori de parc, ori de teren pentru construcţia de case pentru tinerii căsătoriţi. Am spus că nu e problema mea că primăria atribuie acele terenuri pentru construcţia de case, este foarte bine, dar să-şi asume această răspundere, pentru că cetăţenii de acolo doresc cu totul altceva, să li se amenejaze spaţiul verde. Nu am lăsat băncuţe neomologate pe spaţiul public, nu am avut intenţia de a lăsa aceste obiecte neomologate pe spaţiul public. Am promis cetăţenilor că voi fi alături de ei până la 1 august şi le voi aduce aceste băncuţe, dacă voi primi aprobarea municipalităţii. Municipalitatea s-a exprimat verbal că vrea să amenajeze un loc pentru case. Am spus că, pe perioada de tranziţie, până când aprobă Consiliul local, să putem pune o băncuţă, un balansoar, pentru copiii din zonă. Este adevărat că acel spaţiu verde este străbătut de o stradă asfaltată, fiind împărţit în patru loturi. Dar, cetăţenii din zonă doresc ca acest loc să fie spaţiu de joacă pentru copii, şi trebuie să ţinem cont şi de părerea cetăţenilor.
„Să lăsăm deoparte ambiţiile şi orgoliile”
Domnul primar nu ştie dacă acele produse au certificat de conformitate sau nu, pentru că eu nu am discutat cu domnia-sa. Aş dori, cu acest prilej, să-i transmit că sunt aproape de oraş şi de proiectele oraşului, dar aş dori să fie ultima confruntare pe teme care nu-şi au sensul. Vreau ca de aici înainte să putem construi ceva pentru oraş, să lăsăm deoparte ambiţiile şi orgoliile. Iată că mai fac încă un pas către consens. Mediatizăm tot felul de conflicte minore, dar în schimb, pe proiectele mari, nu convergem”, a declarat deputatul Florian Nicolae.
În ceea ce priveşte afirmaţia făcută de primarul Nicolae Barbu, cum că mai sunt încă 14 parcuri în oraş libere, pe care deputatul giurgiuvean le poate amenaja, dar cu produse conforme, deputatul giurgiuvean a arătat că aşteaptă ca municipalitatea să-i permită să amenajeze aceste spaţii verzi, pentru că are această posibilitate.
Marcela Petcu