GIURGIU. COD GALBEN de caniculă şi disconfort termic până la sfârșitul lunii!
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis ieri, vineri, 28 august 2020, o atenționare meteorologică de tip Cod Galben de caniculă şi disconfort termic.
Atenționarea, care vizează și județul Giurgiu, este valabilă în intervalul 29 – 31 august 2020.
Potrivit ANM, în intervalul menţionat, în zonele de câmpie şi de podiş disconfortul termic va fi accentuat şi local va fi caniculă.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge 33…36 de grade şi în jur de 37 de grade în regiunile sudice.