Elena Trîncă, “Gilly” pentru prieteni, este o giurgiuveancă înzestrată cu mai multe talente, care reușește să îmbine cu succes dansul, poezia și fitness-ul, deși destinul nu s-a sfiit să o lovească într-un mod inimaginabil.

Copilăria i-a fost marcată de încercări grele, mama ei luptându-se cu tumorile cerebrale și efectele secundare ale acestora, suferind două operații pe creier pe când Gilly era doar o adolescentă plină de visuri și speranțe, însă ea a știut dintotdeauna că va reuși să-și depășească condiția și să urmeze o cale artistică.

La 18 ani a părăsit orașul natal, cu promisiunea că va reuși să-și umple sufletul de satisfacție prin chemările pe care le avea.

Astăzi, la 32 ani, se mândrește cu o carieră artistică de succes, performând ca dansatoare în trupa Andreei Bălan, de 11 ani.

“Andreea este omul care a văzut potențialul în mine, în trupa ei m-am dezvoltat enorm în zona dansului, dar fără foarte multă muncă, disciplină și ore întregi în sala de repetiții, nu aș fi reușit. Motivul pentru care i-am fost loială atâția ani este profesionalismul, ambiția și perseverența ei, pe care nu le-am mai întâlnit la niciun alt artist cu care am colaborat. Felul ei hotărât de a fi și ambiția de a-și atinge scopurile au coincis cu teoria mea de viață. De asemenea, am empatizat întotdeauna una cu cealaltă”, spune Gilly, pentru care scena a devenit un mod de viață.

Andreea Bălan, binecunoscută pentru show-urile ei de excepție, declară: “Gilly este prietena mea de suflet, avem o conexiune sufletească profundă și sunt fericită că mi-a fost și-mi este alături de 11 ani, la bine și la greu, atât pe scenă, cât și în viața personală. Mă oglindesc în ea și-n trăirile ei interioare și cu siguranță vom rămâne prietene toată viața. Indiferent prin câte greutăți a trecut, nu s-a lăsat doborâtă de nimic și a mers mai departe. O admir pentru puterea de care a dat dovadă de-a lungul anilor și pentru că a reușit să îmbine cu succes viața artistică, fitness-ul și poezia.”

Pasiunea pentru fitness și-a descoperit-o la 24 ani.

Deși era fascinată de lumea sportivă de mică, spune că nu a avut răgazul să-și hrănească propriile visuri înainte de această vârstă, deoarece preluase responsabilități prea mari pentru umerii ei de copilă, ajutându-și părinții bolnavi de cancer, pe care din păcate i-a pierdut la doar 24 ani, în decurs de o lună. Sportul a ajutat-o să se remonteze mental, după depresia suferită în urma acestei lovituri, să-și seteze un nou scop: să devină o antrenoare de succes, realizând cât de mult îi place să facă asta și să ajute oamenii. Și a reușit cu brio, antrenând astăzi până la o sută de oameni pe zi în cadrul claselor de grup fitness de la cea mai cunoscută companie de fitness din România: WorldClass, cu care colaborează de șase ani. Este un instructor pasionat, iubit și apreciat de clienții săi, având salile pline mereu.

A început să scrie din nevoia de a-și vindeca propriile traume, a fost o chemare din interior pe care astăzi o numește “salvarea” ei. Spune că, dacă nu ar fi scris, gândurile ei ar fi ucis-o. Atâta nevoie a avut de a se descoperi pe sine, de a înțelege traumele prin care a trecut și de a le lăsa să iasă la suprafață prin artă, pentru a nu se lăsa sufocată de ele. Poezia, spune ea, a îmbrățișat-o în momentul în care viața i-a refuzat complet asta.

În vara anului 2018 participă la primul ei Concurs Național de poezie, “Porni Luceafărul…”, ediția a XXXVII-a (Botoșani), unde primește prima recunoaștere oficială: premiul Revistei Simposion și al Editurii “24 ore”.  În toamna aceluiași an primește premiul Revistei “Hyperion” la Festivalul Național de Poezie “Costache Conachi” (Tecuci). Începe apoi să participe la întruniri ale cenaclurilor literare din București.

În 2019, pășește în orașul natal în calitate de fostă absolventă a Colegiului Național “Ion Maiorescu”, pentru desfășurarea activităților cu prilejul împlinirii a 150 ani de existență maioresciană. Publică în revista literară giurgiuveană “Litere”, coordonată chiar de doamna profesoara de limba română din liceu, Adriana Preotu și susține un recital poetic pe scena teatrului “Valah”, la invitația acesteia.

Cu 16 ani în urmă, în 2003, câștiga titlul de Miss Boboc al aceluiași prestigios liceu, dovada clară că frumusețea interioară nu o exclude pe cea exterioară și viceversa.

În iunie 2020, poeziile ei sunt incluse în antologia literară “Vis cu Nichita”, sub egida Societății Culturale Apollon, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie “ Zilele Nichita Stănescu”, ediția a XIV-a. Câteva luni mai târziu, publică poezii în antologia colectivă de poezie, proză și eseu “Toamna metaforelor”, sub coordononarea membrilor asociației culturale A.S.P.R.A. din Galați.

Devine limpede drumul poetic pe care începe să și-l însușească, astfel că în luna decembrie a anului trecut (an în care omenirea parcă s-a oprit în loc și cu toții am simțit nevoia acută de a ne regăsi și de a privi în interiorul nostru) își împlinește marele vis și publică primul ei volum de poezie, “Gânduri la margine de suflet”, titlu ce subliniază încărcătura emoțională cuprinsă între paginile lui.

“Să tac, să-ngrop, să las să mă sugrume

Și stările și focul ce se-nalță

În venele din clipele-mi nebune?

De ce să tac? Eu vreau să le dau viață!” – Elena Trîncă

Acest volum le este dedicat părinților ei și înfățișează luptele interioare pe care mulți dintre noi le purtăm, fără însă a avea curajul de a le da o formă concretă. Pentru Gilly, reprezintă eliberarea din lanțurile trecutului său dureros, un triumf cu un preț prea mare, poate. Noi, giurgiuvenii, o privim astăzi cu mândrie, așa cum ar fi privit-o părinții ei, pentru că ne este exemplu de voință și putere, iar povestea ei este inspirațională, mai ales în această lună în care sărbătorim femeia.

“Pentru Elena, versurile sunt o dezvăluire șocant de sinceră a unui eu mai mult decât frământat. Ba aș spune, fără nicio ezitare, parafrazând un vers eminescian arhicunoscut tuturor iubitorilor de poezie de la noi, “dureros de frământat”.  Versuri expresive, în care sunt surprinse stările de neliniște și angoasă permanentă, se întâlnesc în cartea sa pagină de pagină. Autoarea se simte încorsetată într-un univers ostil permanent. Având sufletul sfâșiat, poemele scrise nu aveau cum să fie altfel decât cutremurătoare” – (Carmen Secere, poetă- fragment din prefața volumului).

Vasile Arcanu