Get Adobe Flash player
+37
°
C
+38°
+23°
Giurgiu
, 22
+39°+24°
+39°+23°
+37°+21°
+39°+23°
+38°+21°
+39°+21°
Prognoză pe 7 zile
ziare.antena3.ro

Arhive

ÎN ATENŢIA GIURGIUVENILOR! Reducere la plata impozitelor și taxelor locale, dacă vă achitaţi în totalitate datoriile până la 31 martie!

Consilierii locali au hotărât ca și anul acesta contribuabilii să beneficieze de o reducere la plata impozitelor și taxelor locale, dacă își achită în totalitate datoriile până la 31 martie.

Până în acest moment peste 9.500 de giurgiuveni, dintre care circa 320 de firme cu patrimoniu în municipiul Giurgiu, și-au achitat integral impozitele și taxele locale, alimentând bugetul local până la data de 9 martie, cu circa 8,8 milioane de lei, cu aproape 61.000 de lei mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, anul 2020 fiind anul cu cele mai mari încasări din taxe și impozite.

”În ciuda scepticismului, generalizat aș spune, foarte mulți giurgiuveni conștiincioși țin să-și plătească impozitele și taxele locale pentru a putea beneficia de bonificația de 10 la sută. Aprecierile noastre cu privire la încasările viitoare situează primul trimestru din 2021 în jurul valorii de 16.000.000 lei (în plus cu aproximativ 7,5 milioane lei față de cât s-a încasat până în prezent), iar întregul an cu creșteri cuprinse între 5-10% față de 2020”, a ținut să precizeze, directorul DITL Giurgiu, Laurențiu Țintea.

Cei care doresc să facă plata la casierie, au la dispoziție trei locații în oraș:

✅Sediul central din Șos. Alexandriei;

✅Casieria din Piața Centrală;

✅Casieria din Cartierul Tineretului.

Program cu publicul:

✅Luni – Joi: 8.30 – 16.00

✅Vineri : 8.30 – 13.30

O modalitate mai simplă și mult mai comodă rămâne, însă, plata electronică. Astfel, prin platforma www.ghiseul.ro orice contribuabil își poate plăti amenzile, taxele și impozitele de oriunde (de acasă, de pe telefon, etc.) fără să fie nevoie să se deplaseze la casieriile DITL Giurgiu. Este nevoie doar de un cont bancar și de o conexiune la internet a terminalului de pe care accesează platforma.

Advertisement

Arhive